În data de 11 iulie 2013, echipa ISU Fetești, formată din plutonierul Gabriel Boitan și alți șase colegi, a fost solicitată pentru a scoate dintr-un șanț adânc doi muncitori blocați în groapa săpată pentru schimbarea unei conducte de apă. Gabriel a coborât pentru a-i salva pe cei doi, dar în momentul în care s-a aplecat pentru a-i pune masca de oxigen unuia dintre ei, un val de pământ s-a deplasat și l-a imobilizat. Colegii au făcut tot posibilul să-l salveze, însă plutonierul a pierdut lupta cu viața la spital, după 40 de minute în care s-au încercat toate manevrele de resuscitare. În urma lui Gabriel au rămas soția, Mariana, și cei doi copii, Andrei și Valentina, extrem de afectați de pierderea soțului și tatălui.

Mucegaiul le amenință sănătatea

Veniturile familiei sunt foarte mici și nu permit renovarea locuinței, cu toate că problemele pe care apartamentul le are le afectează sănătatea. La scurt timp după ce s-au mutat acolo, au descoperit mucegai peste tot în casă. Au încercat să izoleze apartamentul, dar nu au reușit să îndepărteze cauza deoarece nu au avut banii necesari.

Din cauza umidității sunt afectate sănătatea lor și obiectele din locuință. Hainele nu sunt ținute în dulap, de teamă că vor mucegăi, mobila este afectată, electrocasnicele sunt ruginite, la fel și obiectele sanitare.

Familia Boitan va primi o locuință de vis

Visul Marianei și al copiilor este acela de a avea un apartament renovat, în care să poată duce o viață normală, fără griji. Iar Dragoș Bucur, Alina Vîlcu, Adela Pârvu și Omid Ghannadi vor îndeplini în această seară, de la 20:30, la Pro Tv, dorința familiei Boitan, căreia îi vor oferi o locuință de vis, în care să poată privi către un viitor mai bun.

dragos-bucur

Prezentatorul emisiunii, Dragoș Bucur.

Credit foto: Pro Tv