Vedeta a povestit, în exclusivitate pentru Antena Stars, momentele cumplite prin care a trecut când a văzut flăcări în curtea din spatele casei.”Eram în sufragerie și am privit spre hol, moment în care am observat un foc uriaș. A venit poliția și am reușit să stingem focul. Cineva mi-a dat foc, aruncându-mi benzină în spatele casei.”, a declarat vedeta.

Nici măcar nu e prima oară când cineva vrea să-i facă rău. Carmen Harra a povestit un alt eveniment, când tot ea și casa ei au avut de suferit. Atunci, hoții i-au spart casa, plecând cu lucruri în valoare de 30.000 de dolari.

„Tot casa mi-au spart-o, decupându-mi geamurile, apoi au intrat. A pornit alarma și au furat ce au putut. Nu au găsit lucruri de mare valoare, însă, au furat de 30.000 de dolari în bijuterii. De atunci eu am plantat în toată casa camere.”, a mai mărturisit artista pentru aceeași sursă.

Ce decizie a luat Carmen Harra din cauza problemelor cu casa

După ce casa i-a fost spartă și incendiată, Cremen Harra a încercat să ia toate măsurile pentru a se simți în siguranță. După ce a pus camere în toate colțurile locuinței, vedeta și-a luat permis de Port Armă.

„Mi-am luat chiar și pistol ca să mă pot păzi. Am luat cursuri ca să învăț să trag cu arma. Am permis de Port Armă.”, a mai spus vedeta.

Ce avere are Varmen Harra

Celebra prezicătoare Carmen Harra știe să se vândă. Pe lângă afacerile sale din domeniul imobiliar din SUA, unde locuiește din 1983, scriitoarea prezice viitorul unor vedete de talie internaținală, ba chiar face și ”consultații” promoționale. Toate însumate i-au adus o avere impresionantă cântăreței din grupul muzical de odinioară Trio Express.

Nu demult, vedeta mărturisea că averea ei, la ora actuală, este de peste 40 de milioane de dolari și constă în case în Florida, apartamente în New York, mașini și bijuterii. De asemenea, prezicătoarea a precizat că în casa în care locuiește în SUA are obiecte de aproximativ două milioane de euro.

„Am obiecte în casă în valoare de aproximativ două milioane de euro. Soțul meu a fost colecționar de artă”, a declarat Carmen Harra, acesta fiind, probabil, motivul pentru care și-a atras și invidia celor mulți.

Vezi și Așa atrage Carmen Harra banii! Dezvăluirea clarvăzătoarei vedetelor devenită milionară și sfatul ei pentru toți cei care vor să se îmbogățească: „Să nu vă fie frică!”

Citește și:

VIDEO Anghel Damian și Theo Rose, față în față în aceeași emisiune. Ce declarație de dragoste a primit solista de la iubitul ei

Oana Lis, doborâtă de greutăți. Ia în calcul să-l ducă pe Viorel la azil: ”E foarte greu să le fac eu pe toate!”