Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a apărut, joi (2 iunie), la celebrul balcon de la Palatul Buckingham de la Londra, în prima zi a celebrărilor pentru 70 de ani de domnie. A salutat mulțimea și a fost aclamată de zeci de mii de persoane.

Suverana a revenit pe balcon pentru a urmări un survol aerian al Royal Air Force, de data aceasta însoţită de membrii familiei regale care au funcţii oficiale şi de copiii acestora. O formaţie specială de 15 avioane Typhoon au scris „70” pe cer pentru a marca Jubileul de Platină al reginei. Alături de regină, pe balcon, s-au aflat prinţul moştenitor Charles şi soţia sa, Camilla, ducii de Cambridge, William, Kate şi copiii lor, prinţesa Anne. În total, 17 persoane din familia regală, printre ele membrii activi (senior members). 

printul-louis-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 14

Atmosfera solemnă de la balcon s-a mai destins însă în momentul în care mezinul Prințului William și al lui Kate Middleton, Louis (4 ani), a început să pună întrebări despre avioanele care brăzdau cerul, sub ochii lui. Mama lui a avut grijă să-i răspundă și să-i explice spectacolul, i-a scos mânuța din gură atunci când a fost cazul și s-a aplecat de câteva ori să îl mângâie pe creștet. Louis a avut un dialog simpatic și cu străbunica lui, cel mai longeviv monarh britanic. Regina Elisabeta a II-a și strănepotul au oferit o imagine plină de candoare, de la balconul Palatul Buckingham.

Prințul Louis „a furat show-ul” la Jubileul străbunicii

Dar ce e mai spumos abia acum urmează. La un moment dat, Louis, enervat probabil de zgomotul asurzitor al avioanelor, și-a astupat urechile cu palmele, a dat capul pe spate și a oferit o grimasă cu care și-a asigurat deja locul pe prima pagină a ziarelor britanice. Este absolut a-do-ra-bil! Și da, gestul lui este la concurență cu cel al surorii sale, Prințesa Charlotte, care a bifat și ea o năzdrăvănie în timpul plimbării cu caleașca alături de mama ei, de frați și de bunica Camilla.

La un moment dat, în timp ce se aflau în caleașcă și salutau mulțimea, Charlotte îl lovește peste mână pe fratele ei mai mic, Louis, parcă dorind să-i spună: „Gata, nu mai saluta atât, ajunge!”. Evident că momentul s-a viralizat și concurează la „faza zilei” cu gestul lui Louis.

Citește și: VIDEO Prințesa Charlotte, o nouă năzbâtie, până și la Jubileul Reginei! Năzdrăvana Casei Regale l-a pus la punct pe fratele ei mai mic

Citește și: Imagini nemaivăzute din copilăria Reginei Elisabeta a II-a. Britanicii sărbătoresc Jubileul de Platină: 70 de ani de domnie ai suveranei lor