Snagov (Ilfov), refugiul milionarilor din București, găzduiește și vila cochetă a familiei Esca-Eram. Pe malul lacului există o salbă de case cu proprietari celebri, printre care Ion Țiriac, Ionuţ Lupescu, Oana Cuzino, Viorel Cataramă, Cosmin Olăroiu, Radu Berceanu, Dinu Pescariu, Anamaria Prodan Reghecampf, Adriean Videanu, Cristian Țânțăreanu, Dan Stratan, Ioana Băsescu și mulți alții. Comuna Snagov se află la 40 km de București și cuprinde satele Ciofliceni, Ghermănești, Snagov, Tâncăbești și Vlădiceasca. Lacul Snagov este al doilea cel mai mare lac din România și o atracție pentru dezvoltatorii din zonă.
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2022/08/fiu-andreea-esca-aris-4-1.png)
Andreea Esca, senzații tari pe lacul din fața casei
Andreea Esca (49 de ani) și soțul ei, afaceristul Alexandre Eram, dețin și ei o vilă ca o fortăreață, cu ieșire la Lacul Sangov. Mari amatori de sporturi nautice, Alexandre Earm și fiul lui, Aris, au fost deseori surprinși de paparazzi în acțiune, în diverse ambarcațiuni de viteză. Dar iată că microbul s-a extins și la doamna familiei. Andreea Esca a publicat zilele trecute, pe Instastory, un filmuleț de care e tare mândră. Vedeta de la PRO TV conducea perfect și cu stăpânire de sine o ambarcațiune de viteză, de care era prins fiul ei, Aris. Tânărul practica schi nautic, un sport la care e deja avansat. Aris are pagina de Instagram plină cu poze și filmulețe în care se distrează pe lacul din fața casei.
Andreea Esca are o moșie și în Mărginimea Sibiului
Vila de la Snagov nu este singura proprietate a Andreei Esca. Știrista, care pe 29 august va împlini 50 de ani, mai deține o moșie superbă în Mărginimea Sibiului, una dintre cele mai turistice zone din România. Moșia Andreei Esca, mai exact complexul turistic în care a investit salariul de la PRO TV, cuprinde un domeniu cu 5 căsuțe din lemn, aflat pe malul râului Porumbacu și alte 2 case în inima satului cu același nume, din județul Sibiu. O căsuță de 40 metri pătrați, cu două dormitoare, baie, chicinetă și vedere spre munte se închiriază cu 492 lei pe noapte, potrivit datelor furnizate de platforma Booking.com.