Actrița, care a crescut alături de dora ei, a povestit recent, într-un podcast, că tatăl ei, profesor de sport, a fost mereu un mare crai. Știa că are un frate vitreg, dar a aflat apoi că mai există și o soră. Pe aceasta din urmă nu a cunoscut-o, deși a fost la un pas. Practic, a trecut pe lângă ea neștiind că e sora sa.

Dar iată cum s-a întâmplat totul. „Mama e cu 12 ani mai tânără decât tata. Să știi că tata a mai fost căsătorit o dată, prima nevastă este în America, și între mine, între cele două căsătorii, a mai făcut o fată. Eu mai am o soră vitregă”, a declarat ea recent, într-un podcast.

Iată ce spune vedeta despre fratele și sora ei. ”Mai am și un frate în America, dar e din căsătorie. Am un frate vitreg, pentru că e al primei soții a tatălui meu. Țin legătura cu el, el e mai mare cu 8 ani decât mine și vorbim pe social media și ne-am văzut de două ori în viață, dar bătrâni, el avea vreo 30 și ceva de ani, eu vreo 20 și ceva de ani.

Știam despre el, despre soră nu știam, am aflat mai târziu. Ea nu știu cum arată.

Între soția din America și mama, tata a mai făcut un copil, fără să fie căsătorit, copilul poartă numele Ginghină. Sora e mai mare cu doi sau trei ani decât mine și nu o cunosc”, a povestit ea.

”Eu am înțeles că femeia cu care a fost tata avea familie sau avea soț”

Actrița s-a intersectat la un moment dat cu sora sa, dar nu a știut despre cine este vorba.

”La un moment dat eram în Sibiu și mergeam pe stradă și o prietenă cu care eram o salută pe o tipă, nu am văzut cum arată sau cine e, și a zis: Ia uite, pe tipa asta o cheamă ca pe tine, Ginghină! Ce curios, că e rar numele Ginghină. Și tatăl ei e tot profesor de sport și o cheamă Dana Ginghină. Și apoi i-a căzut fața.

Mi-ar fi plăcut să mă opresc, să o văd. Ea cumva trecuse pe stradă, nu am oprit”, a dezvăluit vedeta.

Actrița a vrut să-și cunoască sora, dar nu a fost, până acum, posibil. ”Eu am înțeles că femeia cu care a fost tata avea familie sau avea soț sau ceva de genul și cumva el a plătit pensie alimentară, dar nu s-a vrut ca el să facă parte din familie, că ea mai avea copii, soți.

Deci tata nu a fost tată efectiv. D-asta cred că tata nici nu s-a băgat”, a mai spus actrița, căreia i-ar plăcea să își întâlnească sora. „Mi-ar plăcea să ne cunoaștem. Eu am înțeles că ea stă în Germania. Nu știu dacă e măritată, poate nu mai e Ginghină. Tata nu are un contact, nu are nimic”, a încheiat ea.

Vezi și Ioana Ginghină, adevărul despre triunghiul amoros cu primul soț, Cove și Papadopol: “I-am zis să divorțăm repede că, dacă nu, eu te înșel”

Citește și:

Cum a sărbătorit Flavia Mihășan de ziua mezinului ei. Micuțul a împlinit un an: „Noi nu am tăiat moțul”

Anda Adam, evacuată cu scandal din casa din Bragadiru: „Este urât ce se întâmplă”