Andreea Marin, Aurelian Temișan sau Cosmin Seleși sunt alte vedete de la noi care nu calcă la Marea Neagră. Cu Delta Dunăriil însă, e altă poveste.

Mirela Vaida, însă, e la polul opus, chiar dacă și-ar permite destinații exotice de orice fel.

Marcel Pavel preferă să se relaxeze în vacanțe în străinătate, cât mai departe de litoralul românesc. Artistul are mai multe motive care l-au făcut să ia această decizie.

Abia ce-am venit din vacanță, din Tunisia. Am fost și cu fata, băieții nu mai merg cu noi. Am stat șapte zile. Am fost pentru prima oară aici. Totul a fost ok, dar nu pot spune că-i destinația mea preferată”, a mai spus Marcel Pavel pentru Cancan.

Marcel Pavel, despre litoralul românesc

Cântărețul a mărturisit că unul dintre motivele pentru care evită litoralul românesc este atenția pe care oamenii i-o acordă, într-un moment în care el nu vrea decât săm se relaxeze.

Mai mult, el a mărturisit că prețurile din stațiunile noastre sunt mari comparativ cu cele din alte țări, precum Turcia, de exemplu.

Pe litoralul nostru nu, nu mai vreau. Fiind persoană publică, nu stau să se uite unul și altul la mine, că m-am îngrășat sau că am șapca pusă într-o parte.

Trebuie să dau jos vreo zece kilograme. Dar asta contează mai puțin, important este să fiu sănătos.

Iar la Mamaia e destul de scump, o sticlă bună de șampanie e mai scumpă ca-n Turcia. Ca să fac așa, o comparație”, a spus acesta.

Prefer destinații precum Maldive, care a fost cea mai frumoasă locație în care am ajuns, sau Bali, sau Seychelles. Dacă nu, Grecia, Turcia, undeva unde să stau liniștit, mai izolat”, a mai adăugat artistul.

De ce fuge Andreea Marin de litoralul românesc

Andreea Marin este o altă vedetă care refuză să meargă pe litoralul românesc, dar motivele ei țin de altă sferă. Litoralul românesc îi aduce aminte de o mare tragedie din copilăria ei: moartea mamei sale.

„A existat un moment nefast în copilăria mea… îmi pare rău că stric bucuria cu o întâmplare ce mi-a zdruncinat viața. Plecând de la mare spre casă, noi am avut un accident și mi-am pierdut mama. Aveam 9 ani pe atunci.

Și atunci am decis pur și simplu că nu-mi doresc să mă mai întorc acolo. Deci nu mă veți vedea niciodată în vacanțe la noi la mare. Că am mai avut ceva treabă și am mai mers o zi și m-am întors înapoi, asta e altceva. Dar e o chestiune personală. Pur și simplu e o durere care, deși cumva lăsată trecutului, n-are cum să nu aibă rădăcini acolo în mine. Dar da, din copilărie am amintiri frumoase acolo”, mărturisea Andreea Marin la un moment dat în emisiunea Vorbește lumea de pe PRO TV.

Andreea Marin: „Nu mă veți mai vedea niciodată în vacanțe la noi la mare. E o chestiune personală”

Nici Aurelian Temișan nu mai merge la mare în România

Aurelian Temișan se declară total nemulțumit de ceea ce pune la dispoziție o plajă din România. Deși este de părere că hotelurile au evoluat foarte mult în ultima vreme, nu are de gând să își cheltuiască banii într-o vacanță unde condițiile nu sunt cele dorite. Iar aici intră meniul, muzica și nu numai.

„E o dezamăgire totală. La serviciile pe care le avem, chiar dacă unele hoteluri au început să arate foarte bine, prețurile hotelurilor sunt mult mai mari față de serviciile pe care ți le oferă în afara hotelului, pentru că nu poți să te duci și să stai doar în hotel.

Atunci, dacă încerci să faci un echilibru între ce îți oferă hotelul și ce vezi în afara lui, îți cam vine să pleci. a explicat Aurelian Temișan, conform Unica.

Și nu e singura sa referire la litoralul românesc, semn că părerea lui e demult formată și foarte fermă: Sunt supărat pe puținul care se oferă de către români, pentru români, în primul rând. Adică am ajuns la o performanță foarte mare cu cazările.

Care mai de care la mare își construiește un hotel, îi dă o tentă personală, se fac tot felul de pensiuni. Deci, la cazări stăm bine, la servicii din afara hotelului, pensiunilor, și așa mai departe, avem o mare problemă (…) Nu cred că am învățat mare lucru”,a spus Aurelian Temișan la Antena Stars.

Pe mine mă obosește să merg pe faleză, oriunde în orice stațiune, nu mai zic de stațiunile care sunt aproape moarte, unele dintre ele. Alea mai spre sud. Mă obosește să merg pe faleză și să aud în 100 m, 14 muzici diferite.

E ideea aia, că la terasa mea să ascult muzica mai tare decât de la teresa de lângă. Ai făcut o tură de faleză, ai obosit pentru toată vacanța. Numai relaxare nu e aia”, spunea Autelian Temișan anul trecut.

Aurelian Temișan desființează litoralul românesc. De ce nu își mai dorește să meargă la mare în țară: „Numai relaxare nu e”

Cosmin Seleși: ”Nu-mi permit să mă duc la mare la noi”

Și în cazul lui Cosmin Seleși lucrurile sunt simple. Îl deranjează serviciile de la noi oferite pe litoral. Prețurile sunt deja o problemă și mai spinoasă.

„De ce aleg Grecia de ani de zile? Înainte de Grecia am ales Bulgaria, pentru că copiii mei erau mititei, m-am dus vreo 4-5 ani. Tudor era mic, după aia a venit și Ilinca.

M-am dus la Albena, o stațiune închisă, are toate resorturile. La ora 23 se închide absolut tot. Ai șezlongul tău pe plajă. Hotelurile sunt foarte drăguțe, eu, de obicei, aleg hoteluri demipensiune, nu hotel all inclusive. Pentru că înnebunesc, nu-mi place când vin, își cumpără cu roaba, își iau mâncare și așa…, povestea actorul și prezentatorul TV la un moment dat.

De asemenea, Cosmin Seleși a spus răspicat că nu-și permite o vacanță în România. Nu, nu pentru că nu are bani, ci pentru simplul fapt că nu vrea să plătească din banii munciți cu greu de el servicii care sunt făcute ”de mântuială” sau nu există.

„Chiar dacă suna ciudat: nu-mi permit să mă duc la mare la noi! Dacă îți permiți, nu suport ca în momentul în care… eu dacă comand un mușchi de vită sau o tochitură… și e rece… înnebunesc. Ți-o aduce și după oră, se și supără că ai comandat tochitură sau ciorbă de burtă. Se supără pe tine, te și taxează, costă vreo 6 euro o ciorbă.

Și, atunci, nu suport, sunt banii pe care eu îi muncesc. De ce să îți plătesc ție acum? Cresc prețurile de pe 15 iulie la noi pe litoral și o cameră la trei stele e 300 de euro, fără masă. Eu înțeleg. Nu am nimic cu cei de pe litoral, funcționează. Bravo lor!”, mai spunea Cosmin Seleși în urmă cu doi ani.

cosmin selesi nu mai calca la noi pe litoralSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Mirela Vaida nu poate renunța la Marea Neagră: „E cea mai frumoasă, pentru că-i a noastră”

La polul opus e însă Mirela Vaida. Deși și-ar permite orice destinație, aceasta își duce copiii și soțul și la noi pe litoral. Și asta pentru că privește Marea Neagră prin ochii copilului care a fost, prin lentila amintirilor vacanțelor cu părinții.

„Indiferent de câte mări superbe, turcoaz, cu nisip alb sau cu peisaje de-ți taie răsuflarea am văzut, Marea noastra Neagră rămâne marea noastră… E în ADN-ul nostru, al copilăriei noastre, al concediilor de altădată, când părintii noștri faceau atâtea sacrificii să ne ducă, vara, la mare.

Am revenit cu copiii mei, în acest weekend, iar ei, fascinați, s-au trezit la 6 dimineața, au iesit pe balcon si-au exclamat: „Ce frumoasă e marea noastră, mami!’ Da, e cea mai frumoasă, pentru că-i „a noastră, mami!”, scria prezentatoarea TV și cântăreața pe rețelele sociale în urmă cu mai puțin de o lună, atunci când a și postat mai multe fotografii. Ulterior, a mers însă în Italia și în Turcia.

Totuși, la Mamaia vedeta nu mai merge, așa cum declara ea în urmă cu doi ani, dezamăgită de prețuri. ” la mare, la Mamaia, nu am să merg. Și nu cred că o să mai ajung vreodată. Pentru că nu are ce să îmi ofere Mamaia, din păcate, nici ca servicii, nici ca nimic altceva. Nu mai vorbim de prețuri.

Deci, la banii pe care îi dai în Mamaia, pentru două-trei nopți, te duci liniștit în orice țară caldă și stai o săptămână la ultra all-inclusive. Așa o să facem și noi”.

Câte mii de euro a cheltuit Mirela Vaida în Delta Dunării: ”Nu e ieftin, dar banii rămân în țară”. De ce nu mai merge deloc la Mamaia și nicăieri la noi pe litoral

Citește și:

Există viață după Dallas. Victoria Principal și-a găsit, la pensie, cea mai frumoasă meserie din lume. Cum arată și cu ce se ocupă azi, la vârsta a treia, celebra Pamela

Iubita lui Damian Drăghici, despre cum e să trăiești cu marele artist: ”Este foarte greu să fiu într-o relație cu un adolescent” Între ei e o diferență de 23 de ani!