Pe 2 iulie 2018, Cristi Borcea (52 de ani) era eliberat din penitenciar, după patru ani și trei luni de condamnare în dosarul Transferurilor de jucători. Atunci a început adevărata lor viață de familie, pentru care Valentina s-a luptat ca o leoaică. Pe 12 septembrie 2018 a devenit și cu acte doamna Borcea. Invitată la podcastul „Ameritat cu Nasrin”, difuzat marți seara, pe canalul de Youtube al moderatoarei, Valentina Pelinel a vorbit despre sacrificiile făcute în acea vreme, dar și despre cum a gestionat „gura lumii”.

Valentina Pelinel: „Amândoi am sacrificat enorm ca să fim împreună”

„Omul pe care eu l-am iubit și îl iubesc și care este partenerul vieții mele era lângă mine și aveam susținerea lui. El știa că are toată susținerea mea și uite că ne-a dovedit viața că amândoi am sacrificat enorm ca să fim împreună și să avem o familie. Am lăsat lumea rea să își facă scenarii”, a povestit Valentina, în dialog cu Ameri Nasrin, care este totodată și fina ei.

Întrebată când și-a dat seama că s-a îndrăgostit cu adevărat de Cristi Borcea, Valentina nu s-a sfiit să spună că mereu a fost o chimie între ei.

„De când ne știm ne-am plăcut și a fost o chimie între noi și ca prieteni, înainte de orice. Așa ne-am dat seama că avem foarte multe lucruri în comun și că ne susținem inevitabil. Momentul în care a trebuit să aleg a fost momentul crucial. Când viața ne-a despărțit și mi-a spus «Pleci la New York, ai acolo apartament, prieteni, tot ce îți dorești, ești tânără, ești frumoasă, ai viața înainte. Sau stai aici și te lupți cu toată lumea pentru noi».

Și atunci a fost momentul în care am luat decizia să îi rămân alături. Nu sunt genul să plec la rău. Îmi doream să fie lângă mine, să facem o familie și așa a fost să fie. Atunci am știut. Dacă eu, Valentina, care sunt extrem de calculate, organizată, tipicară am luat decizia asta, cu sufletul, cu inima, atunci mi-am dat seama că sunt gata să sacrifice orice pentru el”, a povestit Valentina, făcând referire la momentul de dinaintea reținerii lui Cristi Borcea, în 2014 mai exact.

valentina-pelinel-si-cristi-borcea-7SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Pelinel, despre căsnicia cu Borcea

Fostul fotomodel, acum mamă a trei copii, a povestit și cum decurge o zi din viața ei, în căsnicia cu Cristi Borcea. Spune că cele mai importante lucruri de la temelia relației lor sunt comunicarea și chimia.

„Seara stăm câte 2-3 ore pe terasă amândoi și vorbim și chestii personale, Cum a decurs ziua, dar și lucruri legate de business. Trebuie să mă sfătuiesc cu el, trebuie să îi cer părerea, să îi spun ce vreau să fac, cum vreau să fac. Adică suntem doi parteneri. Mai ales că el în afacerile lui investește, trebuie să știe ce se întâmplă. Nu vreau să iau deciziile și să mi le asum în totalitate, trebuie să existe o echipă.

E foarte important să spun că am și ajutoare la copii, pentru că altfel nu aș putea să fac tot ce fac. Mie îmi place să fac sport, să mă și aranjez, să mă simt bine, să mă văd și cu prietenii, să dedic timp copiilor, soțului, și toate acestea trebuie făcute cu măsură”, a declarat Pelinel.

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei

Cristi Borcea are o viață demnă de o telenovelă. Are 9 copii cu 4 femei, iar pe 3 dintre ele le-a dus și la altar: pe Mihaela, Alina și Valentina. Numai în pușcărie a făcut 4 copii. A intrat în penitenciar în 2014 şi a fost eliberat pe 2 iulie 2018. „Am patru copii concepuți în detenție. Cei trei cu Valentina și Gloria, din cea de-a doua căsătorie (n.r. cu Alina Vidican). Nu am fost niciodată la camera nupțială. Toți sunt făcuți în permisie. Mi-a trecut și mie mai ușor. Am avut adrenalină, stimulent”, povestea Borcea în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.

Fostul boss de la Dinamo a avut o căsnicie de 22 de ani cu Mihaela, femeia care i-a dăruit trei copii: Patrick (23 de ani) şi gemenii Melissa şi Angelo (19 ani). În timpul mariajului, Borcea a cunoscut alte două femei, şi anume pe fotomodelul Alina Vidican şi pe avocata Simona Dana Voiculescu. 

Pe prima a luat-o de soţie şi i-a făcut doi copii: pe George Alexandru (9 ani) şi pe micuţa Gloria (7 ani). Pentru avocata Dana Voiculescu a fost doar amant şi din iubirea lor a apărut o fetiţă, Andreina Carolyn Christine, acum în vârstă de 15 ani. Ulterior, cu Valentina a mai făcut 3 copii, Milan Cristian (6 ani) şi gemenele Indira Maria şi Rania Maria, în vârstă de 3 ani. Pe de altă parte, top modelul Valentina Pelinel, a fost căsătorită 7 ani cu politicianul Cristian Boureanu, din 2007 până în 2014.