Raluca Blejușcă a devenit celebră în anii 2000 când făcea parte din trupa „Angels” și rupea topurile cu melodia „ Așa’s băieții”. A ales apoi să dispară din atenția publicului, pentru a se dedica familiei. După ani întregi de pauză, bruneta a revenit în muzică și a lansat o nouă melodie.

Avea doar 12 ani când toată lumea îi fredona melodia „Așa-s băieții” , dar de atunci s-a schimbat enorm. În ciuda faptului că se afla pe culmile succesului a renunțat la tot ca să se dedice familiei. E căsătorită de 14 ani și la doar 34 de ani este mama a cinci copii și spune că e mai fericită ca oricând.

„Am cântat pe multe scene importante, am călătorit prin multe țări străine… Dar nicăieri în lume nu a fost mai bine decât lângă puiuții mei… Aproape de bătăile inimilor lor… Acolo e armonia, iubirea, liniștea, puterea de a muta munții și timpul care curge cu sens… ”, a scris Raluca pe rețelele de socializare.

Cu toate acestea, ea a revenit la prima ei dragoste, muzica, și a anunțat că a lansat o nouă melodie, „Aproape de tine”, la care a pregătit și un videoclip.

Într-un interviu pentru click.ro, Raluca a povestit cum e viața ei de mamă cu cinci copii și cum s-a descurcat cu ei în pandemie. În mod surprinzător, artista a mărturisit că nu a fost atât de greu pe cât s-ar fi așteptat și i-a ajutat și faptul că au o familie numeroasă și copiii au putut să se joace între ei.

119552586_780636839435701_3756029839733986313_nSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

„De 14 ani de când m-am căsătorit, 80% din timpul meu îl dedic lor. Deci eram învăţată să fiu mai tot timpul cu ei, să fiu atentă la nevoile lor şi la o alimentaţie cât de cât sănătoasă, atât cât se mai poate în perioada în care trăim. Fiind 5 copii, nu au dus lipsă de socializare, de joacă, de fel de fel de activităţi creative, îi plimbăm mult în natură, la munte, la mare (părinţii mei sunt din Mangalia, aşa că avem marea la dispoziţie), îi ducem şi pe la mănăstiri – componenta aceasta spirituală face parte din felul nostru de a-i educa, credem că există o educaţie sănătoasă doar prin raportarea la divinitate”, a spus Raluca pentru click.ro.

Mai mult, artista a dezvăluit că și-ar mai dori un copil și că toți copiii i-au moștenit iubirea pentru muzică, dar fetița cea mică are un timbru aparte.

„Toţi cântă destul de bine, dar cea mică pare să aibă un timbru deosebit şi reproduce fără probleme tot ceea ce îi cânt. Nu reuşeşte ea să pronunţe şi să reţină bine toate cuvintele, dar linia melodică o redă foarte bine. Iubim copiii cu toată inima noastră, i-am crescut cu multă iubire şi dăruire amândoi şi nu zicem nu dacă ar mai veni şi al şaselea. Dar deocamdată ne concentrăm pe cei 5. Ne e foarte bine aşa. E bine să îţi cunoşti şi limitele”, a mai spus artista pentru sursa citată.

Și nu are doar un copil, ci cinci. Are trei băieți Serafim, Cassian și Emilian și are și două fete, Anastasia și Maria.

Raluca s-a căsătorit la doar 20 de ani,  în 2007,  locuiește în Tulcea, iar cei cinci copii- trei băieți: Serafim, Cassian și Emilian și două fete: Anastasia și Maria- îi fac în fiecare zi viața mai frumoasă și o inspiră să compune melodii.

Citește și:

Noi detalii despre starea lui Ion Dichiseanu, internat la ATI de la începutul anului. Ce spune fiica lui. Iată de la ce a pornit totul!

Cu ce probleme se confruntă Gina Pistol după ce a devenit mamă: „Pentru mine primele 2 săptămâni au fost groaznice”