Jennifer Lopez s-a întors de curând la studio, în timp ce disputa cu Shakira escaladează și șochează deopotrivă. J.Lo a luat prin surprindere pe toată lumea odată cu afirmațiie făcute la adresa colegei sale latino-americane, Shakira. Totul a început atunci când Lopez a făcut comentarii acide, despre faptul că a cântat cu Shakira la Super Bowl, în 2020, afirmând că duetul cu artista din Columbia a fost „cea mai proastă idee din lume”. Afirmațiile au fost făcute în cadrul documentarului „Halftime”, lansat pe 8 iunie, de Netflix, și care prezintă culise din cariera lui Jennifer Lopez.
„La naiba, avem doar 6 minute. Am avea câte 30 de secunde per melodie. De asemenea, trebuia să cântăm anumite piese pe care le-am creat împreună. Ar fi trebuit să avem momente separate. La Super Bowl nu ar trebui să fie vorba doar de dans, ar trebui să ne putem exprima emoțiile prin cântece”, a spus Jennifer Lopez despre momentul artistic din pauza finalei NFL, din 2020.
Adevărata față a lui Jennifer Lopez. Cum arată fără machiaj
În timp ce lumea asistă, perplexă, la scandalul dintre cele două dive, Shakira fiind la pământ și din cauza infidelităților lui Gerard Pique, paparazzi își fac treaba. Imagini rare cu logodnica lui Ben Affleck fac azi deliciul presei de peste Ocean. JLo este surprinsă într-o zi normală, cu o înfățișare normală, în drum spre studioul de înregistrări. Pare obosită, îngândurată, afectată probabil de scandalul pe care l-au creat afirmațiile ei despre Shakira. Îmbrăcată în colanți, cu o bluză albă și având în mână o geantă verde neon, diva JLo și-a plimbat formele într-un Bentley alb și a vorbit întruna la telefon. A avut părul prins neglijent și nu a purtat deloc machiaj.
Citește și: Jennifer Lopez a atras toate privirile cu pantofii creați de două românce