Marele artist dezvăluise unde va fi înmormântat în urmă cu mai mulți ani. A spus atuncă că a ales să se ocupe de tot după ce a fost spus transplantului la rinichi, un moment de cotitură în viața lui. La vremea respectivă, artistul susținea că și-a făcut mormântul de unul singur, pentru a nu lăsa această grijă pe umerii copiilor lui.
Mormântul actorului se află la Bellu, pe aleea principală de lângă capelă, în București, pe Aleea artiștilor. Copiilor lui Alexandru Arșinel nu le rămâne decât să organizeze funerariile și să graveze anul decesului.
„Sunt un om gospodar. Mi-am făcut mormânt la Bellu. Să n-aibă grijă copiii, când n-o să mai fiu”, declara cu ani în urmă Alexandru Arșinel, conform click.ro.
Vasile Muraru se ocupă de înmormântarea lui Alexandru Arșinel
Devastat de durere, Vasile Muraru, care i-a fost prieten actorului, este cel care se va ocupa de înmormântare. Acesta a declarat că pregătirile pentru funeralii sunt deja puse la punct. Alexandru Arșinel urma să fie dus acasă, iar apoi trupul său neînsuflețit să ajungă la teatru, acolo unde oamenii care l-au iubit îi pot aduce un ultim omagiu.
”Eu mă voi ocupa de înmormantare. Inițial îl vom duce acasă, după care, oricum deja am început pregătirile, va ajunge la teatru. Acolo oamenii îi pot aduce un ultim omagiu!
Dumnezeu sa-l odihnească!”, a mai spus Vasile Muraru pentru Cancan.
Vasile Muraru i-a luat locul lui Alexandru Arșinel la conducerea Teatrului de Revistă Constantin Tănase la începutul anului 2019. Arşinel a renunţat la funcţia de manager al Teatrului de Revistă, pe care o ocupa de ani buni, lăsându-i locul lui Vasile Muraru, care era director adjunct al instutuţiei aflate în subordinea Primăriei Capitalei.
Unde îi pot aduce românii un ultim omagiu
Și Bogdan Arșinel, unul dintre fiii actorului, a anunțat unde își pot lua rămas bun românii de la marele artist: „Tata va ajunge astăzi (n.r.: 30 septembrie 2022) la ora 14 la teatru, la Tănase. Va sta până mâine la prânz. Mâine va fi depus la Capela Bellu, iar înmormântarea va avea loc duminică, la ora 12, la Cimitirul Bellu”.
Citește și:
Adriana Bahmuțeanu a amânat nunta cu logodnicul ei, dar dă o veste mare: ” Eu am curajul!”