Vestea că va fi curând mireasă a fost dată chiar de Jennifer, pe Instagram. Potrivit acesteia, a fost cerută de soție în weekend, într-o escapadă surpriză. ”Abia aștept să-mi petrec cu tine restul vieții, învățând, crescând, râzând și iubindu-te. Da, de peste un milion de ori”, a scris pe rețeaua de socializare Jennifer Gates, încheind cu un emoticon înfățișând un inel.
În urmă cu o săptămână, Jennifer a scris tot despre iubitul ei pe Instagram, de ziua lui: ”Nu pot spune în cuvinte cât ești de extraordinar… Cel mai bun, plin de empatie, inteligent, amuzant, un om care știe să-i sprijine pe cei din jur, cald, modest”, așa l-a descris Jennifer pe iubitul ei.
Nayel Nassar, pasionat de parașutism, are 28 de ani și a studiat, la fel ca Jennifer, la prestigioasa universitate Stanford, obținând diploma în management și economie.
Jennifer, prima născută în cuplul Gates, studiază medicina şi e membră a lotului naţional de echitaţie.
Chiar dacă tatăl ei s-a îmbogățit din IT, Jennifer, la fel ca și fratele ei, Rory, de 20 ani, și sora sa, Phoebe, de 17 ani, a crescut având acces cu porția la Internet și tehnologie. Așa se explică atracția față de echitație în cazul lui Jennifer.
În ceea ce-i privește pe frații ei, Rory este descris de mama sa ca fiind un tânăr ‘empatic și curios’, un feminist înnebunit după puzzle-uri. Cât despre Phoebe, aceasta este elevă la liceul privat Lakeside High School, din Seatle, unde taxa anuală este de 33.000 de dolari pe an.
Citește și: