Surse apropiate anchetei au afirmat că Cristina Țopescu a fost găsită în pat, învelită cu plapuma, în vila sa din Otopeni, unde trăia singură, doar cu câinii săi, pe care îi primea în casă. Pe corpul său nu sunt urme de violență, fiind puțin probabil ca ea să se fi sinucis.
Anchetatorii iau în calcul toate pistele. A fost deschis un dosar de moarte suspectă în cazul jurnalistei. Dosarul morții Cristinei Țopescu este investigat în prezent de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Reprezentanții unității de parchet au afirmat că în cursul zilei de luni va fi trimisă ordonanța procurorilor către INML pentru a se face expertiza medico-legală.
Între timp, a ajuns în media și ultima înregistrare cu Cristina Țopescu, un mesaj pe WhatsApp trimis amicului ei, Marius Chircă.
“Marius (preşedintele Kola Kariola – n. red.), iartă-mă că te bat la cap, dar nu mai ştiu ce să fac!Ieri am făcut atac de panică, am reuşit să mă pun pe picioare, să fac emisiunea. Azi dimineaţă am făcut din nou, mi-a trecut, acum iar m-a luat.
Mi se încleştează maxilarele şi nu pot să respir şi nici nu sunt genul să chem salvarea. Nici nu vreau să chem, n-am cum, că cu ataţia căţei (acasă – n. red.), cine dracu intră aici?!
Sper să-mi revin, dar asta (patronul unui adapost de câini – n. red.) mă omoară cu zile. Deci astă e un nenorocit pur şi simplu. Îţi dai seama că a terminat cu cei de la DSV (Direcţia Sanitar Veterinară – n. red.), dacă e adevărat. Şi nu-mi dă nici măcar un mesaj. Nu ştiu ce se întâmplă cu Fetiţa (unul dintre câinii ei – n. red.) şi mie îmi e acum rău, dar când îmi revin, îl ia mama dracului. Dacă ăsta îţi imagineaza că eu sunt genul care doar plâng şi mă resemnez, se înşală. Crede-mă!
Dar nu ştiu ce să mai fac acum. Te rog din suflet, când termini treaba, dă-mi un semn. Merci! Merci, din suflet!”, i-a transmis jurnalista.
Ce se întâmplă cu câinii artistei
În timp ce mass-media a scris că doi, dacă nu trei din cei șapte câini ai artistei ar fi murit, după ce Cristina Țopescu a decedat, rămași fără apă și mâncare, informațiile au fost contrazise de Marius Chircă, fondator al Asociației pentru protecția animalelor Kola Kariola, prieten cu Cristina, cel care a și primit de la aceasta mesajul de mai sus. Acesta s-a deplasat de urgență la vila jurnalistei, declarând că toate animalele au fost găsite în viață și că un singur câine, care se afla sub tratament, era mai slăbit și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
”Au avut cu siguranță apă la dispoziție și s-au descurcat, au reușit să spargă un sac mare de boabe din care s-au hrănit”, a explicat Marius Chircă.
Deja vecinii au preluat 3 câini, iar ceilalți au ajuns la asociația ARCA, în grija lui Kuki Bărbuceanu, cunoscut publicului în special pentru îndelunga sa activitate la Vier Pfoten România, a mai spus el.
Pe de altă parte, reprezentantul Vier Pfoten, Kuki Barbuceanu, a declarant pentru Mediafax că în casa jurnalistei au fost găsiți doi câini morți, care au fost duși la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA), singura instituție care poate emite concluzii ce pot fi folosite în anchete.
Acesta a mai spus că patru câini au fost găsiți în curtea casei. Aceștia au găsit un sac cu hrană uscată și au mâncat pe parcursul celor aproape trei săptămâni de când Cristina Țopescu a murit.
”Ceilalți patru căței sunt la mine. Dacă vor apărea apropiați ai Cristinei, care vor dori, îi vom da spre adopție acestora”, a mai spus el.
Potrivit acestuia, în casă a mai fost găsit un patruped, care a fost luat de vecina care a sunat la 112.
Vezi și A murit Cristina Țopescu. A fost găsită moartă în casă. Ce spun vecinii
Citește și: