Cel care a declanșat furtuna a fost Connect-R, care a făcut unele afirmații grave în cadrul podcastului „Aproximativ discuții special cu Gojira”, difuzat pe canalul de Youtube Happyfish. El a declarat că Tudor Chirilă ar fi orchestrat interzicerea lui la Kiss FM, la concertul caritabil în care trebuia să cânte pe 2 decembrie 2024.

Connect-R susține că Tudor Chirilă le-ar fi spus organizatorilor că nu va urca pe scenă cu cel care l-ar fi lăudat pe Călin Georgescu pe tik-tok după câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale, care au fost ulterior anulate de CCR.

Acuzațiile lui Connect-R: „De la Tudor Chirilă a plecat”

Kiss FM și Asociația Dăruiește Viața nu aveau nicio problemă. În schimb a apărut în peisaj un om, care cânta la acest eveniment. Am înțeles că acest om ca venit ca un nebun cu filmulețul și a spus că dacă mai cânt eu la acel eveniment, el nu mai are ce discuta cu ei vreodată. Acest om se numește Tudor Chirilă. De la Tudor Chirilă a plecat. Mi-au spus oameni din interior. Nu am cum să nu-i cred”, a dezvăluit Connect-R, în podcast-ul lui Gojira.

Reacția lui Tudor Chirilă: „Circulǎ un fake news grosolan promovat de artistul Connect-R”

Tudor Chirilă a reacționat imediat și a dezmintiți pe pagina lui de Facebook: „Circulǎ un fake news grosolan promovat de artistul Connect-R care susține cǎ interzicerea participǎrii lui în spectacolul Magic Christmas organizat de radioul Magic Fm mi se datoreazǎ mie. Nu am nicio legǎturǎ cu acest conflict am participat pro bono în calitate de susținǎtor Daruieste Viata şi îmi respect colegii de breaslǎ indiferent de opiniile lor politice.

Nu am militat sau aş milita vreodatǎ pentru cenzurarea vreunui artist. E contra principiilor mele. Îl invit pe Connect-R sǎ probeze în mod serios aceste afirmații altminteri nu face altceva decât sǎ devinǎ un distribuitor de calomnie situație care nu cred cǎ îu face cinste. De asemenea, invit organizatorii evenimentului sǎ precizeze pozitia lor vis a vis de poziția artistului Connect-R şi afirmațiile sale în ceea ce mǎ priveşte”, este mesajul publicat de Tudor Chirilă.

Tudor Chirilă: „Am lucruri mai bune de făcut decât să dezmint aberații pe TikTok”

Artistul de la Vama a întărit mesajul și pe TikTik, unde a publicat un filmuleț și mai explicit. „Am lucruri mai bune de făcut decât să dezmint aberații pe TikTok, dar până la urmă adevărul este o chestie care devine din ce în ce mai fluidă și pe care trebuie să-l mai apărăm din când în când, mai ales în ceea ce ne privește”, a punctat Chirilă (vezi video mai jos).

@tudorchirilauoficial

♬ original sound - Tudor Chirilă

Connect-R: „Mi-e silă de ping-pong-uri de genul ăsta”

Jocul de ping-pong nu s-a încheiat aici, căci Connect-R a venit cu replica: „Tudore, nu-s aberații. Sunt informații de la un om din interior care a asistat la scena asta. E un om veridic, cu coloană vertebrală, care n-ar fi făcut asta în mod normal, dar i s-a părut o nedreptate. Aveam informația de atunci, dar eu n-am spus-o. N-am mai vrut să dezvolt toată treaba asta. Mi-e silă de ping-pong-uri de genul ăsta. Și eu am lucruri mai bune de făcut. Am fost întrebat, am răspuns. N-am nimic cu tine personal. Să fii sănătos.

Partea proastă e că de la treaba asta făcută de radio cu concursul tău, s-a ajuns să se răzbune pe un copil de 11 ani care a venit să cânte un cântecel ulterior la radio și care n-a mai fost lăsat. Eu în inima mea te-am iertat, și tu știi foarte bine că în momentul în care vei pune capul pe pernă, alaiul zgomotos al conștiinței tale îți va vorbi”, a spus Connect-R.

@connectr2021 @Tudor Chirilă ♬ original sound - Connect-R