Tudor Chirilă, elogiu sfâșietor la moartea Gabrielei Duțescu, femeia care i-a salvat vocea de atâtea ori: "Moare o parte din viața ta"

Vestea morții Gabrielei Duțescu a fost dată, miercuri, de Paula Seling. „Ziua de azi vine cu o veste îngrozitoare….profesoara mea, cea care mi-a fost ca o mamă, care mi-a dat vocea pe care o am, s-a stins din viaţă.  Nu am cum să vă spun cât de supărată sunt că a plecat, mai ales că aş fi vrut să o sun mai des, să îi spun cât o iubesc şi cât înseamnă pentru mine”, a scris Paula Seling pe Facebook.   

„Aş fi vrut să las problemele mele şi doar să o strâng în braţe, să îi spun că o iubesc… Nu am făcut-o în ultimele săptămâni… dacă aş fi ştiut, aş fi dat orice doar să stau la un ceai cu ea… acum nu se mai poate . Sper să mă ierte… Lucrurile nefăcute la timp nu se întorc niciodată. Doamna Duţescu, vă iubesc cu tot sufletul meu. Şi dacă mă simţiţi, poate vedeţi cât de rău îmi pare… Rămâneţi în inima mea mereu. Vă iubesc cu tot ce sunt. Odihnă veşnică şi drum lin printre stele!”, a transmis artista.

Paula este doar unul dintre artiștii din România care a lucrat cu Gabriela Duțescu. Tudor Chirilă are o istorie frumoasă cu îndrăgita profesoară de voce.

VEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Gabriela Duțescu i-a salvat vocea lui Tudor Chirilă

Tudor Chirilă și nu numai el, o mulțime de alți artiști, au avut un înger păzitor în persoana terapeutului vocal Gabriela Duțescu. Gabriela Duțescu a fost medic foniatru la Institutul de Fonoaudiologie şi Chirurgie Funcţională ORL „Prof. dr. Dorin Hociotă”, dar a lucrat și la PRO TV, având grijă de glasul concurenților de la „Vocea României”. Pentru Tudor Chirilă a fost ca o mamă. Dr. Gabriela Duțescu l-a scăpat, pe solist, de nenumărate ori de nodulii de pe coardele vocale. Mai mult, l-a învățat și cum să își folosească vocea pe scena de la teatru. „Eşti nimic fără vocea ta. Rebengiuc, Mălăele sunt actori cu voci studiate, impostate. În facultate, după un monolog de forţă eram răguşit două zile… Am intrat în spital diagnosticat cu noduli pe coardele vocale. Apoi, peste alţi câţiva ani, am recidivat. Terapeutul spitalului, doamna Gabi Duţescu, m-a învăţat să vorbesc şi să cânt. Acum am o voce studiată”, povestea Tudor pe blogul lui, despre întâlnirea cu cea care i-a șlefuit și vindecat vocea.

Tudor Chirilă, elogiu sfâșietor la moartea Gabrielei Duțescu

La moartea Gabrielei Duțescu, Tudort Chirilă și-a strâns toată durerea într-un text emoționant, pe care l-a pus pe blog-ul său.

Este 8 30. A murit doamna Duțescu, sună anunțul sec, oricine ți l-ar comunica. Mă uit buimac la telefon și încep conversația. Ar trebui să curgă amintirile sau să se rostogolească o lacrimă. Nimic. Doar o imensă dorință de a dormi din nou. Da’ asta nu iese. Când oamenii mor, nu funcționează somnul. Poți să vrei să uiți cât vrei tu. Doamna Duțescu a murit. Propoziția e acolo ca un ad pe internet care are X-ul pre mic ca să-l poți bifa. Anunțul nu se închide. Doamna Duțescu a murit. – Prima dată când ai venit la mine eram în concediu, n-aveam niciun chef să te primesc. Ai sunat la ușă și când ai văzut că nu-ți răspund, te-ai urcat pe gard. Și m-ai văzut în curte. Nu mai aveam ce să fac.

Eram mic, au fost primii mei noduli pe corzi. Mereu am avut probleme cu vocea. Și ea a fost acolo cu puterea ei fantastică de a-mi da încredere. La început o enervam. – Ce tot întrebi de ce?, zicea. Că așa vreau eu, de aia. Apoi a început să-mi explice. Eram prea mic ca să înțeleg câtă nevoie am să înțeleg. 
Aveam 22 de ani când am început totul: muzica și teatru. Au fost timpi morți, am dispărut din viața ei, însoțit, aproape marcat om la om de aroganța tinereții, de siguranța că nimic nu ți se poate întâmpla dacă ai succes. Dar ajungeam, mereu, invariabil, în fața pianului negru, cu jumătate de coadă, pe care probabil că tronează și acum, pentru mulți ani de acum înainte, clopoțeii de sticlă, suveniruri de prin lume pe care iubea să le adune peste capacul negru al pianului. – Hai, ușor, mim-mam-oa-oa-oa. Pune sunetul sus, lasă laringele jos, limba jos. – Pune suntetul sus! În mască. Zece ani mi-a luat să înțeleg ce înseamnă asta. Se plimba fetița pe acolo. Fetița era maidaneză, era mică și neagră cu pete albe și devotată. A fost apoi Linda, care mă iubea mult, deși nu mă vedea des. Și eu o iubeam pe Linda și o iubeam și pe doamna Duțescu care devenise o parte prea prezentă în viața mea. 

Privești dealurile cum se mișcă odată cu mașina. Transilvania sau Dobrogea. Galați, Iași, Cluj, Constanța, drumuri interminabile către „cântările” noastre. – Sărumâna, facem? – Unde ești, mă? – Sunt pe drum spre Alba Iulia, doamnă. – La cât cânți, mă? – La opt, doamnă! – Și dormi acolo? – Nu, mă întorc după cântare! – Aoleo, vai de capul tău! Hai să facem! Poate că acest „hai să facem” era mai important decât orice am fi făcut după aia. Acel „hai să facem” care conținea toatea atributele siguranței, perfecțiunii. O să facem vocea ta să sune bine și în seara asta, iar mâine dimineață o să fii perfect, gata de cântat. Plasa de siguranță era acolo. Visul oricărui cântăreț. Să fie bine după concert. Puterea ei de a da încredere, era aproape enervantă. 

Am petrecut sute de ore în fața pianului. Eu și o mare parte din soliștii din România. Avea metodă doamna Duțescu. Moare o parte din viața ta. E idioată formularea pentru că e prea folosită. Dar găsește alta mai bună acum. Moare o parte din viața ta. E idioată formularea, că tu suferi și vrei să împarți cu cineva asta, iar când scrii „moare o parte din viața ta”, lumea fuge ca de o telenovelă, dar pe bune că nu am timp să caut ceva mai plastic, mai bine scris: înțelege naibii că a murit o parte din viața mea, că deocamdată nu e nicio șmecherie să am amintiri cu doamna Duțescu și să zâmbesc senin când știu că e mult mai confortabil ca amintirile tale să fie în viață. Deocamdată e de căcat, da, chiar de căcat, că a murit și nimic nu prevestea asta, într-o țară în care nimeni nu poate anticipa nimic. 

Citește continuarea pe blog-ul lui Tudor Chirilă