Carmen Harra a publicat recent pe un cont de socializare o înregistrare din anii 80, în care apare în formula care a consarcat-o, Trio Expres. O înregistrare care a adus lacrimi în ochii multora dintre fanii ei, care au trăit acele timpuri. Lacrimi au curs și pentru că, anul trecut, una dintre colegele ei de trupă s-a dus la cele sfinte.

În data de 31 iulie 2020, Claudia Daniela Nacu, s-a stins în Amsterdam, din cauze naturale (fără nicio legătură cu pandemia de coronavirus), la doar 58 de ani. Din trupă mai făcea parte și Aida Pentzer Pânzaru.

Revenind la înregistrarea postată recent de Carmen Harra, aceasta a fost foarte apreciată de fani, care au simțit nevoia și să-i transmită câte un mesaj: ”Mi-au dat, realmente, lacrimile când te-am revăzut, Carmencita mea!…♥️♥️ Love you so much!…” – i-a scris cineva.

”Superb! Îmi aduce aminte de zilele adolescenței, când eram fan „înrăit” Trio Expres! Și acum țin minte versurile cântecelor! Frumoase vremuri!!!”, e mesajul lăsat de altcineva.

Carmen Harra, care este născută în anul 1955 şi este nepoată a lui Octavian Goga, a devenit cunoscută în anul 1980, datorită formaţiei Trio Expres, care a preluat toate piesele celor de la Modern Talking.

asa-arata-CArmen-Harra-in-1974SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Celebră rămâne reluarea hit-ului „Brother Louie“, care în versiunea românească s-a numit „Nu vei şti“. La acea vreme, Carmen avea numele de Mureşan şi era lider al formaţiei.

În anul 1983, vedeta pleacă pentru un timp în Suedia, după care se mută definitiv în Statele Unite ale Americii. Ajunsă la New York, face masterul la Somerset University şi devine psiholog. După cum spune chiar ea, este doctor psiholog, nu prezicătoare sau ghicitoare, şi crede în puterea minţii şi a înţelepciunii.

De-a lungul anilor, a apărut la televiziuni de top dinSUA, iar printre persoanele pe care le-a consiliat şi cărora le-a prezis viitorul se regăsesc Hillary şi Bill Clinton, Jennifer Lopez, Ben Affleck şi Courtney Cox.

Vedeta este văduvă, dar are alături o fiică, Alexandra, cu care se mândrește enorm.

Vezi și Previziunile neașteptate ale lui Carmen Harra pentru Anda Adam și încă soțul ei: „O mare șansă”

Citește și:

Stere Halep, tatăl Simonei Halep: „A fost o petrecere între familii. Nunta va fi o surpriză și pentru noi”. De fapt ce s-a sărbătorit

Ce o obligă Speak pe Ștefania să facă de când sunt un cuplu