Trupa Vunk va pune în scenă concertul Un Nou Univers, primul din țara noastră care se va desfășura sub forma unui eveniment multimedia, în care spectacolul muzicii se va împleti cu cel al tehnologiei. Organizatorii promit că fiecare spectator se va simți parte dintr-Un Nou Univers, printr-un nou tip de exprimare artistică, printr-un show uimitor de muzică și lumini.
“Este timpul să te întorci. La tine.” este mesajul pe care îl transmite trupa Vunk prietenilor muzicii sale: “Un Nou Univers este pentru cei care visează mai mult cu ochii deschiși decât cu ochii închiși, pentru cei care își doresc mai mult de la ei, pentru cei care au curaj să facă ceva pentru sufletul lor. Un Nou Univers este pentru cei care sunt sinceri cu ei înșiși”, explică Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.
Afișul concertului Un Nou Univers este și el o inovație pentru concertele din România. Este primul într-un format animat (gif), un alt indiciu al ideilor inedite pe care această trupă le poate aduce la spectacolul de pe 7 octombrie, de la Sala Polivalentă din București.
Credit foto: Talentivity