E un truc care ”taie” ani de pe față. Nu că ar avea nevoie. Anii din buletin nici nu și-i arată, nici nu-i simte, spune ea.

„În toamnă, fac 82 de ani, dar nu mă doare nimic. Anii mei nu sunt însă cei din buletin. Anii sunt cei pe care îi simți, pe care îi porți.

Cânt încă cu vocea, iată, la vârsta mea, încă sunt în forță, nu mă laud, că se și vede. Nu fac playback, decât la TV, acolo nu se poate în alt fel, dar, în rest, la concerte, eu cânt”, a declarat ea recent pentru Playtech.

Trucul ei, ca să arate bine și mult mai tânără în poze

Sofia Vicoveanca călătorește des cu trenul, pe ruta București-Suceava. Este răsfățată ca o prințesă, călătorii rugând-o să se fotografieze împreună. Iată însă că solista ține și acum mult la imaginea ei și, dacă nu îi place cum a ieșit în poză, cere să mai facă una:

„Merg adesea cu trenul, de la București la Suceava, fac șase ore. La drum lung, în tren, oamenii își spun sufletul, observ care e starea țării, fac poze cu toată lumea care îmi cere, controlorii mă știu, deja, toți, de atâția ani. Am și o figură care nu se confundă, dar, știți ceva? Nimeni nu vine la tine, ca să faci poză cu el, dacă nu te place.

Însă, sunt tare pretențioasă. După ce fac un selfie cu cineva, îi zic: „Ia, să văd cum am ieșit. E normal, să văd, nu?”. Dacă nu-mi place îi zic: „Nu-mi place, încă o dată, mai facem!”.

Și caut lumina naturală. Eu am avut norocul să joc, în câteva filme, s-a întâmplat să gust din această artă. Iar fiul meu sau pruncul meu, cum îi zic eu, că tot pruncul meu rămâne până mor, e cameraman în TVR, el m-a învățat cum să pun lumina, la fotografii sau la filmări.

O lumină foarte bună, din față, îți netezește tot, întinde toată fața, nici nu-ți mai trebuie operație estetică. Când fac poze, trebuie să vină lumina din față, întorc telefonul.

Cu lumina în față, să vedeți că ieși frumos, ieși bine și îți taie și mulți ani. Așa, cu lumină din spate, ia să vedeți că și un copil pare un moșneguț”, a mai spus artista.

Poze tip „selfie” realizate de Sofia Vicoveanca

sofia-vicoveanca-selfie-2SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Preotul a certat-o legat de post

Sofia Vicoveanca va petrece, de Paște, la Suceava, în apartamentul ei. Nu a ținut post negru, pentru că, susține ea, preotul i-a interzis, din cauza vârstei:

„Eu am ținut post, nu știu dacă dăunează, că nu sunt medic, ca să dau sfaturi. Fiecare e cu sufletul lui, cum crede el, important este să fie sănătos, în primul rând.

Mulți îl pomenesc pe Domnul, dar, nu știu, dacă… mă iertați, acum fac păcate și nu e cazul…

Eu am ținut post normal, fără carne, fără ouă, lapte, doar cu legume, că se poate trăi, dacă vrei.

Am fost și m-am împărtășit și duhovnicul meu mi-a zis așa: „Doamna Sofia, de ce vreți să-l supărați pe Dumnezeu? Dumnezeu nu vrea sacrificii. Aveți o vârstă, trebuie să mâncați, lapte, brânză, ouă, nu carne”.

Eu, de pildă, nu beau cafea, căci am tensiune oscilantă, dar un cappuccino cu lapte îmi fac, că-mi place”, a dezvăluit marea noastră artistă.

Vezi și Sofia Vicoveanca, vacanță în Bali la 81 de ani. Imagini unice cu îndrăgita solistă: „Excursia a fost un dar de la pruncul meu”

Citește și:

3 vedete, 3 schimbări radicale de look, înainte de Paște. Alina Erimia, Oana Roman și Lidia Buble nu mai arată așa

Irina Margareta Nistor dă de pământ cu actorii din Clanul! Ce spune despre regizorul Anghel Damian, iubitul lui Theo Rose: „Nu îndrăznește nimeni să-ți spună”