Nu trebuie să fii microbist ca să aplauzi meciul de sâmbătă, 25 mai, de pe Arena Națională, sau să-i înțelegi valoarea. Meciul de adio al Generației de Aur a fotbalului românesc a strâns aproape 55.000 de oameni în tribune, a adus la București legende internaționale ale fotbalului și i-a făcut pe suporteri să respire, din nou, în ritmul emoțiilor din 1994, când România înregistra cea mai bună performanță a ei de până acum, atingerea sferturilor de finală la Campionatul Mondial din SUA.
Gică Popescu, lecție de stil alături de soție și cei doi copii
Pe bună dreptate acest weekend a fost în totalitate dedicat tricolorilor din garda veche, iar sărbătoarea a început de vineri, odată cu dineul oficial găzduit de Hotel Radisson Blu. A fost o veritabilă paradă a modei acolo, căci tricolorii noștri au făcut mereu performanță și la capitolul fashion, nu doar pe teren. Pe Mister Ilie Dumitrescu stătea costumul ca pe un manechin din prezentările lui Tom Ford, iar Gică Popescu s-a asortat cu soția Luminița, cu fiica Maria (23 de ani) și cu fiul Nicolas (21 de ani), jucător la Farul Constanța.
Florin Răducioiu a fost și el la înălțime, dar mai ales logodnica lui, Andreea Albăstroiu, femeia pe care a cerut-o de soție în noaptea de Revelion.
Miodrag Belodedici, cu frumoasa iubită, la dineul oficial
Miodrag Belodedici s-a afișat cu frumoasa lui iubită, Cornelia, cu care are o relație stabilă după divorțul din 2001 de Sandra, femeia care i-a dăruit o fiică superbă. De altfel, Zandalee Belodedici, fata lui Belo, a fost și ea prezentă la meciul de adio al tatălui ei.
”Da, este iubita mea. Sunt îndrăgostit, dar nu mă însor. Este mai bine să fii îndrăgostit decât să fii însurat. Sunt vesel, sunt bine… Iubita mea n-are treabă cu sportul”, declara Belodedici pentru Libertatea, în urmă cu aproape 5 ani, semn că relația este din ce în ce mai trainică.
Zandalee, fiica lui Belodedici, nu și-a ascuns emoțiile legate de meciul de sâmbătă. „Sunt foarte mândră de el, e prima dată când am venit să îl văd la stadion şi mă simt foarte mândră. Era foarte emoţionat, foarte nervos, acum cred că e fericit că au şi câştigat, e ultima dată. Da, a fost prima dată când l-am văzut jucând faţă în faţă! L-am mai văzut pe video, dar eram prea mică. A jucat tot timpul bine”, a spus Zandalee Belodedici pentru AntenaSport, potrivit as.ro. FOTOGRAFII: Instagram / Facebook / gsp.ro
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/05/generatia-de-aur.webp)
De la dineul de la Radisson nu a lipsit Loredana Groza, care a strâns o colecție de poze cu fotbaliștii noștri, dar și cu legendele internaționale prezente la București: Jose Mourinho, Gică Hagi, Rivaldo, Gică Popescu, Dan Petrescu, Miodrag Belodedici. „Dineu cu cei mai mari fotbaliști”, a fost mesajul cântăreței.
Fiica lui Gică Popescu a absolvit o facultate de top din Barcelona
Maria Popescu, fiica lui Gică Popescu, este frumoasă de pică, dar e și fată deșteaptă. În 2022 a absolvit o facultate de top din Barcelona, iar acum aplică ceea ce a învățat, în propriile afaceri.
„Maria e specială. A făcut business administration la ESADE, una dintre cele mai bune facultăţi din Europa. Am negociat multe lucruri cu ei (n.r. – cu copiii lui), mai puţin una: şcoala. Şi i-am spus Mariei că niciodată nu voi finanţa o facultate medie, de jos nu mai vorbim. Eu i-am zis <
:quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/05/maria-popescu.png)
De altfel, Maria s-a implicat și proiectul Generației de Aur. Potrivit gsp.ro, organizatorii au creat un parfum special, Pasadena ’94, iar de proiect s-a ocupat Maria Popescu.
„Tata a fost inițiatorul, eu l-am ajutat. Mi-a plăcut foarte mult să-l ajut. A fost foarte emoționant. Am realizat în sfârșit ce au realizat ei în 1994. M-am bucurat că am lucrat cu tata. Știam că ei au reprezentat ceva foarte mare, dar alta e să vezi atâția oameni alături de ei”, a spus Maria Popescu, la ProTV.
„Ne-am gândit că este foarte bine să facem un parfum unic, iar atunci când îl mirosim să ne aducă aminte de momentele extraordinare din acea vară. Pasadena este locul în care am avut cele mai bune performanțe. A fost stadionul unde n-am pierdut niciun meci și am considerat că cel mai potrivit nume pentru acest parfum este Pasadena ’94.
Am zis că persoana cea mai potrivită pentru a conduce acest parfum este fiica mea. I-am dat acest proiect pe mână. Am fost tare mândru când am văzut că succesul a fost unul excepțional, a făcut o muncă nemaipomenită. Este primul proiect important pe care Maria l-a condus și l-a dus cu brio la bun sfârșit”, a spus Gică Popescu pentru Fanatik.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.