Paris, în vârstă de 20 de ani, care a avut mai multe episoade de depresie, nu mai vrea să ajungă din nou în situația din 2013, așa că, în momentul în care s-a simțit copleșită, 2018 fiind un an foarte plin, cu multe angajamente care au purtat-o în toată lumea, a cerut ajutor, a povestit o sursă din anturajul ei.

Prin urmare s-a internat singură într-o clinică, nu se știe unde, pentru a se repune pe picioare.

În 2017, fiica lui Michael Jackson a povestit că tentativa de sinucidere din 2013, când avea 15 ani, în urma căreia a ajuns la spital, nu a fost singura. Venea după o perioadă în care începuse să se rănească singură și în care mai avusese tentative de a-și lua viața. ”Mă uram. Aveam un respect foarte scăzut pentru mine, credeam că nu pot face nimic bine, credeam că nu meritam să trăiesc”, a declarat vedeta atunci.

”Eram nebună, chiar nebună! Treceam prin multe angoase adolescentine. În plus, încercam să fac față depresiei și anxietătii de care sufeream fără vreun pic de ajutor”, a povestit sora lui Prince Michael, de 21 de ani, și a lui Blanket, de 16 ani.

Vezi și Fiica lui Michael Jackson, Paris Jackson, a fost operată de urgență: ”A fost cea mai intensă durere pe care am simțit-o vreodată”

Citește și: