Andra și-a început cariera în muzică de când era copil, iar primul videoclip și l-a lansat la vârsta de doar 15 ani, intitulat „În noapte mă trezesc”. De atunci, a mai scos de-a lungul timpului sute de melodii, iar cele mai multe dintre ele au devenit hit-uri în timp record, iar videoclipurile ei au avut milioane de vizualizări. Și asta, pentru că vocea, atuul Andrei şi-a spus cuvântul şi vedeta a reuşit să scoată un hit după altul şi să cucerească toate topurile atât din România cât şi de peste hotare.

657_5795SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

 

Andra a devenit mama a doi copii

De la debutul său și până acum, vedeta s-a transformat dintr-o adolescentă într-o femeie extrem de frumoasă și de elegantă. Dacă atunci era slăbuță, cu părul până la fund și roșcată cu cărare pe mijloc , optând pentru haine mai decolate, ce-i lăsau pielea la vedere, Andra a adoptat pe parcurs un stil mai elegant, dar sexy, sub îndrumarea Danei Budeanu, fapt pentru care aparițiile ei publice s-au îmbunătățit considerabil.

 

Ea a cucerit publicul fără să se dezbrace, așa cum au făcut alte vedete, sau fără să recurgă la diverse operații estetice, încercând să-și păstreze naturalețea. Deși acum are forme mult mai voluptuoase, ea devenind între timp și mama a doi copii, artista parcă devine mai frumoasă pe zi ce trece.  Artista este căsătorită din anul 2008 cu Cătălin Măruţă și au împreună doi copii, David și Eva Maria.

Andra este extrem de apropiată de fanii săi, pe care îi surprinde în permanență cu colaborări de excepție și piese în care aceștia se regăsesc, iar relația pe care o are cu copiii este una specială.Ea este și jurat la Vocea României Junior, rol care aduce Andrei bucuria de a lucra îndeaproape cu cei mici, de a le împărtăși din experiența sa și a-i îndruma către o carieră de succes.

Artista s-a născut pe 23 august 1986, la Câmpia Turzii. La 7 ani,  Andra a cântat în cadrul concursului „Tip Top Minitop”, iar la 9 ani a participat la concursul de muzică populară „Pe fir de baladă” din Târgu Jiu.

Citește și: