Iată câteva dintre ele:

  • Porecla reginei Elisabeta a II-a e Lilibet. Așa o striga toată lumea când era mică, pentru că ea însăși nu putea să-și pronunțe numele.
  • Regina e căsătorită cu prințul consort Philip, care e nimeni altcineva decât vărul său de gradul trei. Cei doi au avut aceiași stră-străbunici, pe regina Victoria și pe prințul Albert.
  • Regina își sărbătorește de două ori ziua de naștere. Prima oară pe 21 aprilie, aceasta fiind data la care a venit pe lume, în 1926, și a doua oară în mai sau iunie, când se organizează o ceremonie națională.
  • Monarhul nu are nevoie de carnet auto și nici de pașaport, acestea fiind două dintre drepturile de care se bucură.

Prințul Charles ieșea inițial cu sora Dianei

  • Prințul Charles a întâlnit-o pe răposata Diana când ea avea doar 16 ani. De fapt, în anii 70, Charles se întâlnea cu sora ei mai mare, Lady Sarah.
  • Numele real al prințului Harry nici nu e Harry. În realitate, Harry este doar o poreclă, numele din buletin fiind Henry Charles Albert David Mountbatten-Windsor.

Kate a trăit doi ani în Iordania

  • La mijlocul anilor 80, familia lui Kate Middleton a trăit, timp de doi ani, în Iordania. Dacă ar fi rămas acolo, Kate poate nici nu l-ar fi întâlnit pe William și nu ar fi ajuns să formeze unul dintre cele mai frumoase cupluri.
  • Tot soția prințului William, Kate, este prima soție din familia regală britanică care e absolventă de facultate. Kate a terminat, în 2005, Universitatea St. Andrews din Scoția, acolo unde l-a și cunoscut pe William.

William are cele mai multe studii dintre moștenitorii tronului, iar Kate adoră să deseneze

  • William are cele mai multe studii dintre toți moștenitorii tronului. Are facultate de geografie, dar și un master în arte.
  • Prințul William a cerut-o de soție pe Kate Middleton, în Africa, el luând cu el în vacanța cu iubita sa inelul de 18 carate al mamei sale, prințesa Diana. L-a ținut în rucsac tot timpul în excursia de 10 zile, în Kenya, în octombrie 2010.
  • După nunta din 2011, Kate și William au răspuns tuturor celor 60.000 de scrisori trimise de fani.
  • În ziua în care William va deveni rege, și soția lui va fi regină. Mai precis, va fi a șasea regină Catherine din regatul britanic.
  • Un amănunt pe care nu multă lume îl știe despre Kate e acela că îi place foarte mult să coloreze în cărțile de colorat concepute special pentru adulți. Informația a fost făcută publică chiar de ducele de Cambridge, soțul ei.
  • După fiecare copil născut, William i-a oferit soției sale câte un inel. Pe ultimul primit, Kate l-a purtat la nunta prințului William cu Meghan Markle.

Vezi și Micul prinț George, pe urmele reginei! Iată ce face fiul lui Kate Middleton și al prințului William la doar 4 ani

Citește și: