”Ne-a jucat și nouă festa Covidul, anul trecut, în noiembrie, când m-am infectat împreună cu soțul meu, și sistemul imunitar este puțin compromis. Nu știu cum l-am luat”, a povestit Tora Vasilescu pentru publicația Formula AS, potrivit click.ro.
Deși cei doi s-au vindecat, boala a lăsat urme, iar acum sunt nevoiți să meargă destul de des la medic.
“Noi am fost norocoși, am dus boala pe picioare, slavă Domnului. Dar chiar și așa, am resimțit-o ca pe o viroză puternică, cu niște manifestări pe care nu le-am mai trăit până acum.
Eram pregătită, aveam medicamente în casă și ne-am tratat așa cum ne-au sfătuit medicii. Apoi am făcut amândoi o lună de oxigenoterapie, la o clinică specializată. Dar uite că eu am ceva sechele, respirație îngreunată, de unde și vizitele pe la medici”, a mai declarat actrița în vârstă de 69 de ani.
Cele mai recente studii arată că o treime dintre cei care au suferit de Covid revin la medic în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare.
Vezi și Melania Medeleanu a suferit de Covid. Sfatul fostei vedete TV pentru toată lumea
Citește și:
Jessica Biel și Justin Timberlake au devenit din nou părinți, în mare secret
Ce vaccin au primit regina Elisabeta a II-a și prințul Philip. Reacția prințului William