„Toni este evaluat acum de medicii de la Spitalul Sfântul Pantelimon. Nu știu care este exact starea lui. Știu doar că incendiul a avut loc la parter, iar Toni se afla într-un salon de la etajul doi”, a declarat pentru Libertatea Cristina Grecu, soția artistului.

Aceasta a precizat că toți pacienții internați în Pavilionul 5, unde a izbucnit incendiul, aveau cazuri COVID medii, cu necesar suplimentar de oxigen. „Toni era și el conectat la butelie de oxigen. Toți de aici aveau nevoie de oxigen”, a precizat Cristina Grecu.

Fondatorul grupului „Divertis” se afla în spital de peste două săptămâni, după ce a dezvoltat o formă de COVID ce necesita supliment de oxigen.

Clădirea Institutului Matei Balș din Capitală în care a izbucnit incendiul soldat cu patru morți este din 1953 și „a fost refăcută din toate punctele de vedere”, iar ultima linie de oxigen a fost montată în decembrie, a declarat medicul Adrian Streinu Cercel, fost manager al spitalului.
Incendiul a pornit dintr-un salon de la parterul Pavilionului 5 și a cuprins o suprafață de 100-120 de metri pătrați, respectiv 4 saloane de la parterul spitalului, iar la sosirea pompierilor ardea cu flacără deschisă, cu degajări mari de fum, potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Șeful DSU, Raed Arafat, a precizat că incendiul a fost anunțat la 112 la ora 5.03, la 5.13 a sosit la fața locului primul echipaj, iar la 5.14 a fost declanșat planul roșu de intervenție. La acest moment, intervenția este finalizată, nu mai sunt persoane de evacuat și rămâne să fie stabilite cauzele incendiului, a spus Arafat.

La fața locului au intervenit 38 de echipaje de prim-ajutor, 6 echipaje de terapie intensivă, 5 autospeciale pentru victime multiple, iar 100 medici și asistenți au fost chemați de acasă.

În incendiul de la Spitalul Matei Balș au murit 4 pacienți, 3 dintre ei fiind carbonizați, iar alți peste 100 de pacienți au fost evacuați, fiind transferați în alte pavilioane sau la alte spitale.

Citește și:

Surpriză! Gheorghe Gheorghiu și logodnica lui și-au ales părinții spirituali. Nașa e una dintre cele mai iubite cântărețe de la noi!

Divorț la Hollywood!Tim Robbins divorțează de soția româncă