Dacă încercăm însă să dăm frustrările la o parte, putem privi cu alți ochi apartamentele sau casele lor. Putem ”fura” câteva idei în ceea ce privește mobila, câteva idei ce țin de aranjamente.

Sigur, n-o să ne permitem genul de mobilă care se găsește în casa lor. Însă ne putem inspira, anumite detalii ne pot duce cu gândul la aranjamente la care altfel nu ne-am fi gândit. Așa că să privim relaxați un tur virtual al apatramentului din New York pe care modelul Gisele Bünchen și sportivul Tom Brady tocmai l-au scos la vânzare.

Locuința de 307 metri pătrați are patru dormitoare, iar cel care o va cumpăra nu va avea nimic de făcut în casă. Toate serviciile, inclusiv curățenie, sunt incluse. E ca și cum ai sta la hotel 24 de ore, 7 zile pe săptămână.

Există inclusiv un majordom, un salon de înfrumusețare și un serviciu de catering.

În plus, cumpărătorul va beneficia de piscină acoperită și de un centru de fitness utilat cu absolut tot ce poate trece cuiva prin cap.

Revenind la apartament, acesta e luxos, însă complet funcțional. Cât despre priveliștile pe care le oferă, acestea pur și simplu îți taie răsuflarea.

Vezi și Tur virtual în casa Priscillei Presley, înțesată cu amintiri legate de Elvis. Vedeta are și o carpetă pe perete | VIDEO

Citește și: