Clipele frumoase s-au ținut lanț la Sala Palatului, pe 14 februarie, atât pentru Teo, cât și pentru cei prezenți să o sărbătorească. Dan Teodorescu, solistul trupei Taxi, i-a adus în dar un tort imens, cât să ajungă pentru toți invitații la spectacol, iar glumele s-au derulat ca la un adevărat show de stand-up comedy. Băieții din trupa Zdob si Zdub au venit la București direct de la Moscova, special pentru a fi alături de Teo și pentru a încinge atmosfera în stilul lor inconfundabil. A urmat apoi întâlnirea emoționantă cu Mircea Badea, cel alături de care Teo înveselea, cu ani în urmă, diminețile românilor. Dan Bittman și „Holograf” au încheiat seara apoteotic, dar momentul cel mai încărcat de emoție a fost acela în care Maia, fiica lui Teo, a urcat pe scenă să îi cânte mamei ei „La multi ani!”.
„A fost o seară copleșitoare. Eu am improvizat tot timpul, nu știam ce mă așteaptă, am avut alături oameni pe care îi iubesc enorm. Tremur și acum… Iar Maia nu cântă pe scenă, mai ales în fața unui public atât de numeros, dar acum a făcut-o pentru mine! Îi mulțumesc și publicului, datorită lui am reușit să fiu două decenii în televiziune… Mulțumesc posturilor de televiziune care m-au suportat și mulțumesc Kanal D pentru că încă o face!”, a spus Teo Trandafir.
Prezentatoare TV, producator, om de radio, dar și actriță, Teo Trandafir a avut permanent aprecierile și sprijinul a milioane de fani. Distincțiile primite de-a lungul timpului din partea presei de specialitate stau mărturie pentru calitățile sale, dar și popularitatea de care se bucură de aproape 20 de ani. În prezent, o puteți urmări în fiecare zi, de luni până vineri, de la 16:45, prezentând emisiunea „Teo Show”, la Kanal D.