Ambii sunt conștienți de asta și iubirea lor pentru Bella Victoria Margot și Thea Iris e cu atât mai mare. Atât de mare încât artistul nu a stat pe gânduri și și-a tatuat numele fetițelor sale.
Pe fiecare parte a gâtului va purta, pentru vecie, numele uneia dintre minunile lui.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Tavi Clonda și-a realizat astfel un vis pe care îl avea de ceva vreme. Dovada a postat-o pe Instagram, în uralele de admirație ale fanilor.
”De mult imi doream sa ma tatuez cu numele fetitelor mele iar azi am reusit sa-mi indeplinesc visul”, a scris el pe rețeaua de socializare.
Dacă majoritatea fanilor îl felicită și admiră pentru curajul său, unii se întreabă unde își va face un tatuaj și cu numele soției sale, cea care le-a născut pe cele două.
Mai sunt și alții care nu sunt de acord cu gestul lui Tavi: ”Ce prostie! Păcat de tine băiete! Am crezut ca ești altfel, dar anturajul te-a prostit!”. ”Oribil”, scrie altcineva, fătă drept de apel, dar complet inutil, din moment ce tatuajele sunt deja făcute, iar artistul e cum nu se poate mai mândru de ele.
Tavi Clonda s-a gândit bine înainte de a lua decizia. Să nu uităm că a doua născută a cuplului, Iris, are aproape un an și jumătate. Timp suficient să cântărești bine o decizie.
Vezi și Tavi Clonda, transformare de look neașteptată: „Am plâns ca un copil”
Citește și: