Survivor All Stars este as-ul din mâneca PRO TV-ului, cel puțin în sezonul iarnă-primăvară 2024. Survivor All Stars reunește cei mai buni concurenți din sezoanele precedente, atât de la Faimoși, cât și de la Războinici, iar de data aceasta avem parte și de schimbări în regulament.
Show-ul începe la PRO TV din 16 ianuarie și va fi difuzat în fiecare marți, miercuri și joi, de la ora 21:30. În premieră, în acest sezon, soarta concurenților este doar în mâinile lor! Astfel, doar ei vor vota cine ajunge în Duelurile Eliminatorii, doar ei se vor lupta pentru a nu fi eliminați.
Telespectatorii vor avea, însă, un cuvânt de spus și în acest sezon, pentru că doar ei vor decide marele câștigător al premiului de 100.000 de euro. Însă până al finală mai e drum lung, iar concurenții vor trebuie să facă în așa fel încât să nu ajungă la duelurile eliminatorii.
Cine sunt concurenții Survivor All Stars 2024
În 2024, concurenții din sezoanele anterioare se întorc pe traseu, cu un singur scop – să câștige fiecare probă și să meargă până la capăt. Un nou sezon, reguli diferite. Vom vedea fețe cunoscute, vom auzi nume celebre, iar asta pentru că PRO TV a mizat pe unii dintre cei mai vizibili, controversați și puternici jucători. Pe lângă calitățile fizice, toți cei 20 de concurenți au și caractere puternice, ingredientele perfecte pentru a naște simpatii, antipatii, conflicte sau alianțe.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/12/elena-ionescu-scaled.jpeg)
Faimoșii sunt Zannidache (sezonul 2), TJ Miles (sezonul 3), Cătălin Moroșanu (sezonul 2), Jorge (sezonul 4), Jador (sezonul 2), Andreea Tonciu (sezonul 3), Roxana Nemeș (sezonul 2), Elena Ionescu (sezonul 1), Ana Porgras (sezonul 2) și Ștefania Stănilă (sezonul 4).
Războinicii sunt: Alex Delea (sezonul 3), Iancu Sterp (sezonul 1), Relu Pănescu (sezonul 3), Robert Moscalu (sezonul 4), Andrei Ciobanu (sezonul 1), Lola Crudu (sezonul 1), Ștefania Ștefan (sezonul 3), Alexandra Duli (sezonul 3), Maria Lungu (sezonul 4) și Maria Chițu (sezonul 1).
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/12/stefania-stefan-scaled.jpg)
Premiul este de 100.000 de euro, dar pe lângă acesta, concurenții sunt remunerați, fiecare, cu câte un onorariu săptămânal. Suma variază în funcție de notorietatea fiecăruia sau de modul în care au negociat.
Cine sunt câștigătorii sezoanelor precedente
Survivor România este un reality-show de supraviețuire românesc, bazat pe formatul internațional Survivor. Programul a debutat pe 18 ianuarie 2020 și a fost difuzat timp de două sezoane (2020 – 2021) la Kanal D. Începând din ianuarie 2022, odată cu sezonul trei, show-ul a fost preluat și difuzat în România de PRO TV. Sezonul 4 a avut premiera pe 9 ianuarie 2023 și a fost câștigat de Dan Ursa. Tot la PRO TV, câștigător a ieșit Alexandru Delea, în sezonul trei, cel din 2022.
Citește și: Dan Ursa e câștigătorul Survivor România 2023. Câți bani a strâns în total, în cele 136 de zile de concurs