Un comunicat al organizatorilor turneului Courage World Tour, citat de AFP, anunță că Celine Dion își anulează peste 40 de concerte pe care le avea programate în Europa, până în aprilie 2024. Reprezentanții ei au anunțat că solista contină tratamentul pentru afecțiunea neurologică de care suferă.
După comunicatul emis vineri, surse din echipa artistei au declarat pentru CNN că „probabil nu va mai concerta niciodată”. „Are dureri mari, face zilnic terapie fizică”, a spus persoana respectivă, pentru CNN.
În decembrie 2022, Celine Dion a publicat pe rețelele sale sociale un filmuleț în care anunța diagnosticul cumplit care i-a dat viața peste cap. Stiff Person Syndrom sau sindromul omului rigid este boala de care suferă Celine Dion, o tulburare neurologică extrem de rară, care afectează o persoană la un milion.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Celine Dion a vorbit despre boala rară de care suferă
Într-un mesaj video publicat pe reţelele sale sociale, Celine Dion a explicat atunci că este victima unei „tulburări neurologice rare” care provoacă „spasme” şi dificultăţi la nivelul corzilor vocale.
„Îmi pare rău că mi-a luat atât de mult timp să ajung în fața voastră. Îmi este tare dor de voi și abia aștept să fiu pe scenă și să vă vorbesc față în față. După cum știți, întotdeauna am fost ca o carte deschisă, dar până acum nu am fost pregătită să spun nimic. Acum sunt. De mult timp mă confrunt cu probleme de sănătate și a fost foarte dificil pentru mine să înfrunt această provocare și să vorbesc despre tot prin ceea ce am trecut.
Citește și: Ce este „sindromul omului rigid”, boala extrem de rară și de gravă, de care suferă Celine Dion
Recent, am fost diagnosticată cu o boală neurologică foarte rară, numită Stiff Person Syndrom, care afectează cam o persoană la un milion. Acum știm că aceasta a cauzat toate acele spasme pe care le aveam. Din nefericire, aceste spasme afectează fiecare aspect al vieții mele cotidiene. Uneori am probleme când merg, alteori îmi afectează corzile vocale ca să mai pot cânta așa cum o făceam.
Mă doare să vă spun… Nu voi fi gata să reiau turneul în Europa, în luna februarie. Dar am alături de mine o echipă senzațională de medici, iar ei fac tot posibilul că să mă fac bine. Și pe copiii mei minunați, care mă susțin și îmi dau speranță. Lucrez din greu cu terapeutul meu de sportiv, zi de zi, pentru a-mi recăpăta forța și capacitatea de a fi din nou pe scenă. Dar, trebuie să recunosc că este o luptă”, a mărturisit, cu ochii în lacrimi, Celine Dion.
Deși vestea amânării turneului său până în 2024 a fost greu de anunțat pentru Celine Dion, artista a dat dovadă de o determinare remarcabilă. „Dar trebuie să recunosc că este greu. Tot ce știu să fac este să cânt, este tot ce am făcut în viața mea și este ceea ce iubesc cel mai mult pe lume”, a spus ea. Întotdeauna dau 100% în timpul spectacolelor mele, dar starea mea actuală nu-mi permite să vă ofer asta în acest moment”, a declarat Celine Dion, foarte afectată de această nouă amânare. Fac tot ce pot pentru a mă recupera”.
Potrivit platformei rarediseases.org, Sindromul Persoanei Rigide (SPS) este o tulburare neurologică rară, ale cărei cauze sunt necunoscute, caracterizată prin rigiditate musculară progresivă și episoade repetate de spasme musculare dureroase. Rigiditatea musculară fluctuează adesea (adică se agravează și apoi se ameliorează) și apare de obicei împreună cu spasmele musculare. Spasmele pot apărea la întâmplare sau pot fi declanșate de o varietate de evenimente diferite, inclusiv un zgomot brusc sau un contact fizic ușor.