Miercuri, artistul rebuia să cânte în Munchen, Germania.
Deocamdată nu a fost oferită nicio explicație, explicația pentru anularea concertelor fiind ”o problemă de sănătate”. Nu au fost oferite niciun fel de alte detalii.
Autorul hitului „Message in a Bottle” are prevăzute numeroase concerte în vara acestui an, pentru promovarea celui mai nou album al său, „Sting: My Songs”, care a apărut pe piaţă în luna mai.
Compozitor, actor, autor si activist, Sting s-a născut în Newcastle, Marea Britanie, dar apoi s-a mutat în Londra, unde a pus bazele trupei The Police împreună cu Steward Copeland şi Andy Summers. Trupa a lansat cinci albume de studio, a câştigat şase premii Grammy şi două Brit, şi a fost inclusă în The Rock and Roll Hall of Fame în 2003.
Fiind unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai lumii, Sting a primit, în afara activităţii sale alături de trupa Police, alte 11 premii Grammy, două trofee Brit, un Glob de Aur, un Emmy, patru nominalizări la Oscar, o nominalizare la Tony, Century Award oferit de revista Billboard, precum şi titlul de ”personalitatea anului” oferită la gala MusiCares 2004.
De-a lungul îndelungatei sale cariere, a vândut aproape 100 de milioane de copii ale albumelor sale lansate atât în perioada solo, cât şi în etapa The Police.
Vezi și Justin Timberlake și-a anulat toate concertele de anul acesta. Nu e deloc bine
Citește și:
- Justiția a decis, după 30 de ani de procese: Julio Iglesias e tatăl biologic al unui bărbat de 43 de ani. A avut o relație de o săptămână cu mama acestuia
- Cum arată acum Kelly McGillis, iubita lui Tom Cruise din „Top Gun“. A împlinit 62 de ani, dar oamenii nu o mai recunosc pe stradă