Designerul Stephan Pelger, în vârstă de 44 de ani, a fost găsit, joi, spânzurat într-o locuinţă din Sectorul 2, iar poliţiştii şi procurorii au deschis o anchetă, anunță News.ro. Recent, el scrisese pe Facebook că-i este foarte dor de tatăl său, care a murit în 2019, iar în ultima perioadă se confrunta cu o insomnie cronică şi cu episoade de depresie.
”La data de 8 iunie 2023, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 8 au fost sesizaţi, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuinţă, din Sectorul 2, se află o persoană decedată. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constat decesul persoanei”, a transmis, joi, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri. Trupul neînsufleţit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2023/06/stephan-pelger-6.jpg)
Stephan Pelger, găsit spânzurat în locuința sa
Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că persoana decedată este designerul Stephan Pelger, în vârstă de 44 de ani. Acesta a fost găsit spânzurat în locuinţă.
Într-un ultim interviu, publicat de „Ce se întâmplă, doctore?”, Stephan Pelger făcea mărturisiri tulburătoare. Designerul a recunoscut că insomnia i-a distrus viața, cu atât mai mult cu cât suferea și de depresie. „Partea severă a acestui sevraj îngrozitor a început în august 2018, atunci când am trecut prin acea experiență nefastă de care știți cu toții, japul de la Cannes. Din acel moment, nopțile pentru mine au devenit mai scurte, coșmarurile mai puternice, grijile, la fel, iar insomnia și-a psu amprenta asupra tuturor aspectelor vieții mele”, a declarat regretatul designer pentru sursa citată.
„Am încercat aproape toate medicamentele de pe piață, de la cele recomandate de medici, până la self medication, toate fără nici un rezultat, deoarece am ajuns să iau atât de multe, încât acestea nu își mai fac efectul scontat. Mai mult, am devenit dependent de ele ca să pot funcționa în timpul zilei și să nu cad în depresie, căci acesta este un alt subiect delicat cu care mă confrunt”, mai spunea el.
Citește și: Designerul român Stephan Pelger a fost găsit mort. Avea numai 44 de ani