Pe 23 noiembrie s-au împlinit cinci ani de la moartea Stelei Popescu, diva incontestabilă a comediei românești. Actrița s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani, în urma unui AVC. A rămas una dintre cele mai iubite actrițe din România, cu un talent uriaș și cu o imagine iconică. Dacă ar fi trăit, pe 21 decembrie 2022 ar fi împlinit vârsta de 87 de ani.

Stela Popescu a trăit și a iubit pătimaș. Și teatrul, filmul, dar și pe cel care avea să-i devină al doilea soț, în 1969, regretatul Mihai (Puiu Maximilian). Pentru el s-a despărţit de primul soţ, regizorul Dan Puican, cu care a fost măritată în perioada 1960-1969. Puiu Maximilian, născut pe 20 decembrie 1932, s-a stins din viață în anul 1998, din cauza unui cancer agresiv, iar Dan Puican a murit pe 14 august 2021. Moartea lui Puiu Maximilian, „Puișor”, cum îl alinta ea, a dărâmat-o pe marea actriță.

Mihai Maximilian, alături de soția sa, Stela Popescu, și de compozitorul Vasile Veselovski.SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Stela Popescu, marcată de moartea lui Puiu Maximilian: „Nu am putut să povestesc nimănui despre asta nici până azi”

„E o mare nedreptate, scumpa mea. Când au murit mama şi tata, nu am avut starea aceasta de nedreptate. Copilul creşte şi se obişnuieşte cu dispariţia părinţilor. Iar când tragedia se petrece la vârsta de 85-90 de ani, lucrurile sunt deja stabilite: ştii precis că se poate întâmpla. Şi dacă mai sunt şi bolnavi… Mama spunea atunci: «Fata asta nu mă lasă să mor!». Eu am avut-o pe mama bolnavă de cancer şi timp de trei ani de zile am salvat-o. Deci, te obişnuieşti cu gândul.

Dar când ai lângă tine, timp de 30 de ani, un om extraordinar, în plină forţă, când are ce să spună şi vezi că el se topeşte în trei luni, este de neconceput. Nu te poţi împăca cu ideea. Nici în prezent eu nu pot povesti ceea ce s-a întâmplat în acele trei luni. Nu-mi pot spune decât mie. Stau seara uneori şi «revăd» imaginile şi lupt cu mine să nu le văd. Nu am putut să povestesc nimănui despre asta nici până azi. Pentru că e o experienţă fantastică, groaznică. Dar supravieţuieşti, asta e“, povestea Stela Popescu în cartea dedicată ei și scrisă de Rhea Cristina.

„Puişor a fost totul pentru mine, şi pierderea sa nu poate fi asemănată cu nimic altceva. Viaţa a fost şi grea, şi uşoară. Eu cu Sandu (n.r. Alexandru Arșinel) ne bazăm pe încredere şi simpatie, deşi n-avem acelaşi cerc de prieteni. Dar se creează un soi de parteneriat când lucrezi împreună. Ca şi Sandu, eu am un cult al familiei şi, slavă Domnului, am pentru cine să mă zbat. Teatrul poate veni în ajutorul oamenilor. Aici te iluminezi, ţi se împrăştie neîncrederea. Teatrul e ca o licoare sfântă. Iar bucuria pe care o simţi când lumea te opreşte pe stradă să-ţi spună mulţumesc nu poate fi descrisă în cuvinte. O fată talentată n-are nevoie de pile. Când ajungi pe scândură, acolo se vede talentul. În teatru, dacă nu eşti în rândul 1 sau 2, suferi ca un câine”, povestea Stela Popescu într-un interviu la dublu, cu Alexandru Arșinel, pentru Revista Taifasuri.

Stela Popescu, o viață închinată comediei

Stela Popescu (21 decembrie 1935 – 23 noiembrie 2017) a fost actriţa Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” în perioada 1963 – 1969 şi a revenit pe faimoasa scenă în 1993, unde a continuat să joace în sute de spectacole, până în ultima clipă. Chiar și în perioada în care juca la Teatrul de Comedie, timp de peste două decenii, vara, atunci când se încheia stagiunea teatrală, Stela Popescu juca Revistă la Grădina Boema în spectacolele ”scrise” de celebrul Mihai (Puiu) Maximilian, soțul său.

Memorabile rămân cuplurile de succes pe care vedeta le-a format cu marii actori Ștefan Bănică (1971 – 1979) și Alexandru Arșinel (1979 – 2017). Cu prilejul împlinirii a 80 de ani de viaţă (pe 21 decembrie 2015) și a peste 55 de ani de carieră, marea actriță a fost sărbătorită cu mare fast pe scena Sălii Savoy, iar în 2016 a avut loc premiera spectacolului aniversar ”STELA”.

Citește și: 5 ani fără Cristina Stamate. Actrița a murit la 71 de ani, la o zi după înmormântarea prietenei ei, Stela Popescu. A fost anul tragic al comediei românești

Citește și: Ioan Luchian Mihalea ar fi împlinit 71 de ani. Filmul crimei care a îngrozit România. Artistul a fost ucis exact ca mama lui

Citește și: Regretata soprană Mariana Nicolesco ar fi împlinit 74 de ani. Cine este bărbatul care i-a stat alături până la ultima suflare. O pagină de ziar le-a unit destinele

Citește și: Emil Hossu ar fi împlinit 81 de ani. Suferința se citește și azi pe chipul văduvei sale, actrița Catrinel Dumitrescu. A murit pe scenă, sub ochii ei