Publicul a vibrat alături de Ștefan Bănică în două seri pline de emoție și energie, pe 5 și 6 martie, la sala Circului Variete Globus.  Cunoscutul interpret a cântat piese de succes ca: “Poveste de mai”, “Ce e dragostea?”, “Alerg printre stele”, “Gaseste-mi loc în inima ta”, “Te iubesc, femeie!” sau “Am s-o aștept mereu”.

Momentele de sensibilitate au alternat cu cele pline de dans și de energie rock’n’roll. Alături de Ștefan Bănică pe scenă au fost trupa lui Rock’n’Roll Band și grupul vocal The 50’s. Au fost și doi invitați speciali: finalista X Factor 2014, Alexandra Crișan, care a făcut parte din echipa artistului în cunoscutul show, și saxofonistul de excepție Flavius Teodosiu.

Stefan Banica si X Factor credit foto Daniel Robert Dinu

Ștefan Bănică și Alexandra Crișan

Stefan Banica si bandul credit foto Daniel Robert Dinu

Ștefan Bănică și bandul

Am petrecut împreună, pe 5 și 6 martie, două seri pline de căldură, emoție și energie, care sper să devină de neuitat în memoria celor prezenți la aceste spectacole. Am cântat, am dansat, am glumit, am eliminat orice barieră, am comunicat deschis noi, cei de pe scenă, și spectatorii care se aflau foarte aproape de noi, la doar câțiva metri. Am fost noi înșine, așa cum am simțit. Mulțumesc pe această cale tuturor celor care au fost alături de noi la concertele acustice “Te iubesc, femeie!” și aștept să ne revedem cât mai curând.”, a declarat Ștefan Bănică.

Stefan Banica Te iubesc femeie credit foto Daniel Robert Dinu