Alin Oprea este căsătorit de 21 de ani, dar în ultima vreme au tot apărut zvonuri că nu s-ar mai înțelege cu soția lui și că s-ar pregăti de divorț. Un mesaj publicat însă de nevasta artistului, pare însă să confirme faptul că cei doi și-au spus „Adio”,

Larisa Oprea a postat pe o rețea de socializare o imagine cu ea și cei doi copii ai ei și ai lui Alin Oprea, în care le urează la mulți ani. Pe 1 și 2 august au fost zilele de naștere ale celor doi copii. Băiatul artistului, Adi, a împlinit vârsta de 21 de ani, iar fiica lui, Melissa și-a sărbătorit majoratul, iar cei doi au dat o petrecere pe cinste, de la caer tatăl lor însă a lipsit.

„Nu pot exprima în cuvinte iubirea mea pentru voi. La mulți ani iubirile mele, copiii mei perfecți!”, a scris Larisa, iar fanii au observat imediat Alin Oprea lipsește din poză.

„Să ști că nu numai copii sunt prefecți sunteți o familie perfectată cu toții. Sunteți niște frumosi , sa nu-l uitam pe Alin. Să vă țină Dumnezeu așa cum sunteți”, i-a scris un fan Larisei, iar aceasta i-a răspuns imediat: „Să-l uităm”, lăsând  de înțeles că între ei nu ar mai fi nimic și confirmând că cei doi s-ar fi despărțit.

Nu pot exprima în cuvinte iubirea mea pentru voi. La mulți ani iubirile mele, copiii mei perfecți! ❤️

Publicată de Larisa Oprea pe Sâmbătă, 1 august 2020

Mai mult, Larisa și-a schimbat și statusul relației în single.

Potrivit Antena Stars, speculațiile despre răcirea relației dintre Alin și Larisa au început odată cu mutarea ei în Anglia. Aceasta ar fi spus atunci că s-a mutat ca să fie mai aproape de copiii care erau la studii, însă gurile rele spun că în toată perioada în care ea s-a aflat departe de casă, ar fi apărut o altă femeie în viața lui Alin Oprea.

Cu toate acestea, nu mai devreme de luna februarie a acestui an, Alin Oprea vorbea la prezent de soția lui și dădea impresia că între ei totul e  doar lapte și miere.

”Atunci când există sentimente, comunicare și interese comune, lucrurile sunt destul de ușor de menținut. Larisa stă în Londra și copiii sunt tot acolo la școală. Melisa e încă minoră și trebuie să stea cu ea acolo, iar eu îmi desfășor activitatea aici. (…)Nu e o formă ușoară de conviețuire, dar este singura benefică pentru copii.” a declarat Alin Oprea pentru Antena Stars.

Larisa și Alin Oprea păreau să formeze un cuplu foarte puternic și despărțirea este neașteptată, având în vedere că cei doi se iubeau enorm. În urmă cu trei ani, Larisa anunța mândră că au împlinit 18 ani de la căsnicie, însă povestea lor de dragoste se pare că a ajuns la final.

18 ani de la căsătorie! La mulți ani,Oprică! Suntem majori, gata. Poză din 1900, toamna! 😂😂🤗🍾🎉❤️🎂

Publicată de Larisa Oprea pe Luni, 17 aprilie 2017

Citește și: