În anul 2014, Sorana Darclee Mohamad anunța că divorțează la notar, după cinci ani de iubire și doi de căsnicie cu ofițerul SRI Paul Moga. Cei doi se căsătoriseră civil în aprilie 2012, iar pe 23 iunie au mers la altar. Fericirea nu a durat prea mult.

În mai 2014, în showbiz a apărut informația că solista de la A.S.I.A. a fost înşelată cu o damă de companie pe nume Betty, de care soţul ei se îndrăgostise de ceva vreme. Sorana povestea că a făcut terapie cu patru psihologi pentru a trece peste trauma divorțului, dar iată că acum a ieșit soarele și pe strada ei.

Solista de la A.S.I.A. a început să se afișeze tot mai des cu actualul bărbat din viața ei, care a făcut-o să creadă din nou în iubire. Este vorba despre Adrian Georgescu, un fost coleg de generală și de liceu. Au fost împreună la concertul de Crăciun al Iannei Novac, de la Ateneul Român, de unde au publicat pe Instagram imagini superbe, au făcut poze împreună și acasă, în fața bradului împodobit, au ieșit în club și în tot felul de locuri, fără să își ascundă iubirea și gesturile tandre.

Te iubesc, dragostea vieților mele! Oare câte mii de vieți am trăit deja împreună? Știm că le-am trăit pe toate, de la prima, de la Început, dar oare câte au fost, de am ajuns, în aceasta, să ne curgem prin vene?„, a scris Sorana în dreptul unor imagini cu Adrian.

soeana-darclee-iubit (4)SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Sorana de la A.S.I.A, poveste de film cu colegul Adrian: „Mi-am reîntâlnit prima iubire, după 20 de ani”

În 2023, anul în care s-a legat această relație și totodată anul în care trupa A.S.I.A. s-a reunit, Sorana a povestit ce scenariu de telenovelă trăiește pe propria piele.

”Partenerul meu de viață este prietenul meu de 26 de ani. Noi am fost colegi de generală și de liceu. În momentul în care A.S.I.A s-a înființat, el a fost acolo lângă mine și m-a susținut în acele momente la școală, pentru că era foarte greu.

După foarte mulți ani am ajuns să fim și parteneri de viață (…) Mi-am reîntâlnit prima iubire, după 20 de ani, și nu am cuvintele potrivite prin care să transpun ce înseamnă să îți găseșți (regăsești) jumătatea.

E un zbor constant și o fericire nebună care-ți da o forță și mai nebună. Așa sunt la 40 de ani. Fericită din cale afară, împlinită și plină de energie. Practic cam cum eram pe la 16 ani. Întineresc”, este mesajul plin de optimism al Soranei, într-un interviu pentru FANATIK.

Dar cum a ajuns să-și reîntâlnească prietenul din copilărie, care i-a devenit iubit? ”Eram elevi amândoi, eram în generală, am trecut prin liceu. În clasa a X-a , în semestrul II, eu am plecat din Iulia Hașdeu și atunci ne-am rupt unul de celălalt, și viața ne-a dus pe alte meleaguri și către alte povești. Și după 20 de ani, Dumnezeu a vrut să ne reîntâlnim, cu reuniunea de clasă, de școală, la 20 de ani de la terminarea liceului, și așa a început toată această poveste”, a povestit Sorana de la A.S.I.A. la Xtra Night Show, la Antena Stars.

𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață

Citește și: Blestemul trupei A.S.I.A.? Divorțuri pe bandă rulantă, infidelități și ghinion în amor

Citește și: Scandal uriaș în trupa A.S.I.A. Irina Nicolae nu a fost invitată la concertul aniversar: „Am avut un șoc. Mi se pare degradant și înjositor”