Rudele lui Kate Middleton au păstrat o legătură strânsă cu familia regală, după nunta lui Kate cu William, din 2011. Mai mult, prințului de Wales îi face mare plăcere să petreacă timp cu părinții și frații soției sale. Acestea fiind cunoscute, nu este de mirare că sora lui Kate, Pippa, fratele lor, James, și părinții lor, Carole și Michael, au fost prezenți la încoronarea din 6 mai a regelui Charles.

Dintre toți, Pippa Middleton, în vârstă de 39 de ani, s-a evidențiat. A vrut, parcă, să contracareze vremea neprietenoasă din Londra și a ales o ținută într-un galben pal superb, la fel ca al rochiei reginei Rania, și o pălărie spectaculoasă. A asortat cu geantă plic și pantofi bej, iar la capitolul bijuterii nu a epatat: o pereche de cercei mici, un colier fin și inelul de logodnă prețios au fost tot ce a avut nevoie.

Pippa Middleton
Pippa Middleton, elegantă și stilată, la încoronarea regelui Charles. Foto: Profimedia

Rochia aleasă, una tip palton, a fost, parcă, inspirată din garderoba surorii ei mai mari. Acesta este un stil deseori abordat și de prințesa de Wales. Cele două au aceeași siluetă, așa că nu este de mirare că le vin bine aceleași tipuri de haine. Pippa se poate mândri cu un corp ca tras prin inel, deși a născut a treia oară acum mai puțin de un an.

Pippa Middleton, inspirată de sora ei în alegerea ținutei pentru încoronarea regelui Charles

Kate Middleton, prințul William și cei trei copii ai lor
Kate Middleton, prințul William și cei trei copii ai lor, la parada Trooping The Colour 2019. Foto: Profimedia

Look-ul Pippei a fost îndelung „aplaudat” în mediul online. Nu apare des în public, așa că această ocazie a fost savurată de fanii monarhiei britanice. „Să apreciem pentru un moment look-ul Pippei Middleton. E uimitoare”; „Pippa Middleton a furat din nou show-ul, în galben lămâie. Mi-a tăiat respirația”; „N-am avut destule imagini cu Pippa Middleton”, au scris câțiva internauți pe Twitter, conform celor de la The Independent.

Alții au observat că ținuta ei a fost aproape identică cu una purtată de Kate acum patru ani, la parada Trooping the Colour. Același croi și pălărie foarte asemănătoare le-au venit perfect amândurora.

Pippa Middleton și James MiddletonSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Pippa Middleton, sora mai mică a prințesei de Wales, are trei copii

Pippa Middleton este mama a trei copii, la fel ca sora ei. Are două fetițe, Rose, de nouă luni și Grace, de doi ani, și un băiețel, Arthur, în vârstă de patru ani. Este căsătorită cu James Matthews, fost pilot de curse, actual om de afaceri.

Carole, mama lui Kate și a Pippei Middleton, într-o rochie de culoarea safirelor

Carole, mama lui Kate Middleton, a strălucit la încoronare, într-o rochie de culoarea safirelor. Ținuta de un albastru regal, căreia i-a asortat pantofi bej, i-a venit superb femeii de 68 de ani. Aceasta a pășit mândră la brațul soțului ei, Michael, în vârstă de 73 de ani.

familia lui kate middleton
Părinții, sora și fratele lui Kate Middleton, la încoronarea regelui Charles. Foto: Profimedia

Fratele lui Kate Middleton a purtat accesorii pline de însemnătate

Nici fratele mai mic al lui Kate Middleton, James Middleton, nu a lipsit de la ceremonia de la Westminster Abbey. Acesta a purtat butoni cu totul aparte, cu o însemnătate deosebită pentru el. Accesoriul bărbătesc are imprimată o imagine cu cățelușa lui credincioasă, Ella, care a murit acum câteva luni.

James a apărut la încoronare alături de părinții lui, Carole și Michael, dar și de sora sa, Pippa. Îmbrăcat elegant, la fel ca toți ceilalți invitați, într-un costum de gală, James a avut grijă să le arate admiratorilor familiei accesoriile deosebite pe care le-a purtat. Acesta a postat o imagine cu unul dintre butonii prinși la manșetele cămășii, ce o înfățișează pe cățelușa pe care a pierdut-o în ianuarie anul acesta. Ella avea 15 ani. „Ella vine cu mine oriunde merg, chiar și la încoronare. O zi în care să fii mândru că ești britanic. Dumnezeu să-l salveze pe rege”, a scris el. Ella a fost marele sprijin al lui James în lupta cu depresia. Acesta a și fondat o companie de mâncare pentru câini, pe care a numit-o Ella&Co, ca omagiu adus animăluțului care i-a fost alături „din cele mai negre zile până la cele mai fericite”.

Citește și: Cum s-au îmbrăcat reginele și împărătesele lumii la încoronarea regelui Charles. Principesa Margareta a României a ieșit în evidență

Citește și: Cea mai tânără regină din lume, fascinantă la încoronarea regelui Charles. Cine este Jetsun Pema, „Kate Middleton de Himalaya”

Citește și: Prințișorii în acțiune, la încoronarea Regelui Charles, bunicul lor. Frații Charlotte, George și Louis, în ipostaze adorabile