Cuprins
Sophia Loren a atras toate privirile la cea de-a 80-a ediţie a Festivalului de Film de la Veneţia, care a avut loc anul trecut. Pe data de 3 septembrie 2023, bunul ei prieten, designerul italian Giorgio Armani (89 de ani), a organizat o prezentare de modă inspirată din cinematografie, intitulată „One Night Only”.
Printre spectatorii din primul rând s-au aflat Sophia Loren, Jessica Chastain, Sydney Sweeney şi Rege-Jean Page, dar şi regizorii Ang Lee şi Ava DuVernay. Toți ochii au fost însă ațintiți asupra Sophiei, care a purtat un superb costum cu pantaloni și sacou, în culoarea fildeșului. Părul ei buclat, vopsit castaniu și coafat impecabil, dar și machiajul de divă au completat apariția rafinată a actriței.
În ciuda vârstei înaintate, Sophia a fost jovială, a stat la poze la panoul oficial, iar imaginea în care il ține de braț pe Giorgio Armani a fost puternic distribuită în social media. Ea a fost în permanență supravegheată și ținută de mână de fiul ei, Edoardo Ponti.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 15Sophia Loren, sărbătorită la Roma, la aniversarea celor 90 de ani
Tot fiul Edoardo și nu numai va fi alături de ea și azi, la petrecerea privată de la Roma, unde Sofia va fi omagiată la The Space Cinema Moderno, după cum scrie presa italiană. În cadrul evenimentului, organizat de Ministerul Culturii, actriței i se va înmâna o distincție din partea subsecretarului Lucia Borgonzoni și a președintei Cinecittà, Chiara Sbarigia.
Pentru seara specială a fost organizată o petrecere privată, la care vor participa copiii săi, Edoardo și Carlo Ponti, însoțiți de soțiile lor, actrița americană Sasha Alexander și violonista maghiară Andrea Meszaros, precum și cei patru nepoți, Lucia, Leonardo, Vittoria și Beatrice, sora sa, Maria Scicolone, și o sută de colegi și prieteni.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 7 / 15Sophia Loren a iubit toată viața un singur bărbat
Sofia Villani Scicolone s-a născut pe 20 septembrie 1934. După ce și-a trăit copilăria în mare parte în timpul războiului, ea a început să facă primii pași spre celebritate la vârsta de 14 ani, când a început să participe la concursuri de frumusețe și interpretând roluri mici în filme artistice.
Primele roluri le-a avut în filmele lui Vittorio de Sica, regizorul care a descoperit-o. În 1950 a participat la Miss Italia, unde a câștigat titlul de Miss Eleganza, creat special pentru ea. De aici a fost un drum scurt până la Hollywood și la întâlnirile ei cu mari actori ai vremii, premiile, iubirile, familia și faima.
În cele șase decenii de cinema, Sophia Loren a jucat în aproape 100 de filme, lucrând îndeaproape cu marii regizori ai vremii, de la Vittorio de Sica, George Cukor, Charlie Chaplin, Mario Monicelli și Ettore Scola, la Robert Altman.
Ea a fost cea mai fotografiată femeie din lume și un sex-simbol pentru generații întregi, fiind numită Marilyn Monroe în variantă brunetă.
La numai 15 ani, l-a întâlnit și pe Carlo Ponti, care era cu 22 de ani mai mare, cu 10 cm mai scund și însurat, dar cu toate acestea povestea lor de dragoste a fost unică. Avea să îi fie soț până la moarte, spre uimirea tuturor.
S-a căsătorit de două ori cu Carlo Ponti, prima data în septembrie 1957, în Mexic, însă pentru că legea italiană nu-l lăsa să divorțeze de prima nevastă, a fost nevoit să anuleze căsătoria pentru a nu fi arestat pentru bigamie.
Însă, ulterior, Carlo și Sophia au plecat în Franța, unde au devenit cetățeni francezi și astfel, regizorul a putut să divorțeze. Ei s-au căsătorit din nou pe 9 aprilie 1966, în Franța.
Cei doi au avut doi copii: Carlo Jr., născut în 1968 și Edoardo, născut în 1973, și au rămas împreună până la moartea lui Ponti, în 2007.
Întrebată dacă nu ar vrea să se recăsătorească, Sophia a spus că „este imposibil să iubească pe altcineva” și a preferat să rămână singură. Superba actriță este bunică a patru nepoţi, câte doi de la fiecare fiu al ei.
Sophia Loren, dieta longevității
Superba actriță italiană recunoaște că a urmat toată viața o dietă sănătoasă. Potrivit Elle Australia, ea este adepta dietei mediteraneene, în care a inclus însă și pastele, specifice italienilor.
Sophia Loren susține că dieta ei se bazează pe alimente neprocesate precum fructe, legume, păstăi, nuci și diverse semințe, salate, cereale integrale, lactate, ulei de masline, carne de pasare și mult pește, din care a exclus cât de mult a putut dulciurile și grăsimile.
„Tot ceea ce sunt se datorează pastelor”, spunea Sophia Loren. Însă, aceasta mărturisea că mănâncă doar o farfurie cu paste pe zi, iar acestea sunt preparate în mod sănătos, cu ulei de măsline, verdețuri și mirodenii, fără să le combine cu carne.
„O farfurie pe zi de spaghete, fără ca asta să facă parte din vreo dietă. În rest, nu mănânc multe grăsimi şi dulciuri, chiar dacă acestea din urmă îmi plac foarte mult”, a dezvăluit actrița.
„Dieta contează cel mai mult. Trebuie să ai grijă ce mănânci. Mănâncă bucăți foarte, foarte mici. (…) Mănânc foarte multe salate, puțină carne și diverse fructe. Evit pâinea. Prea multă pâine nu e bună, că îngrașă”, explică actrița.
Micul dejun al Sophiei Loren este unul destul de ușor. Bea o cafea fără cofeină și mănâncă fructe sau o brioșă. De altfel, Sophia Loren a dezvăluit că secretul longevității sale este faptul că în fiecare seară, la cină, consumă un pahar de vin roșu. În rest, nu pune gura pe alte băuturi alcoolice.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 https://tinyurl.com/libertateapentrufemei
și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.