Sofia Vicoveanca, una dintre cele mai iubite artiste de muzică populară, locuiește de peste 50 de ani într-un bloc cu bulină roșie din Suceava. Clasificat la clasa I de risc seismic, imobilul stârnește temeri pentru toți locatarii, dar, pare-se, nu pentru îndrăgita interpretă. Artista a aflat de pericol de la o vecină și, de atunci, a căutat locuri sigure în apartamentul său, unde s-ar putea adăposti în cazul unui cutremur puternic.

Nu mi-e frică de nimic. Mi-e frică doar de Dumnezeu, când greșesc să mă ierte. Nu. Eu aici unde stau este un bloc foarte vechi. Stau aici, în apartamentul acesta de 53 de ani, dar el este mai de demult. Cred că e primul bloc făcut în Suceava. Și o vecină care stă de mai mulți ani ca mine aici mi-a spus: ‘Doamna Sofia, știți că avem bulină roșie?’ Deci, este pericol. După ce mi-a spus vecina toată treaba aceasta, că avem bulină roșie, eu nu am stat degeaba. M-am uitat unde este tocul la ușă mai mare, mai lat, masa… să mă strecor cumva în caz de ceva. Dar noi nu am avut cutremure. Trebuie să iau și măsuri, nu-i așa? Eu cred în toate acestea, dar trebuie să ne și păzim„, declara Sofia Vicoveanca, într-un interviu pentru revista VIVA!

Seismologul Gheorghe Mărmureanu explică pericolele

Renumitul seismolog Gheorghe Mărmureanu îi sfătuiește pe români să nu se panicheze, dar nici să ignore riscurile. Specialistul a explicat că, de-a lungul timpului, în Suceava nu s-au înregistrat cutremure majore, astfel că probabilitatea unui seism devastator în zonă este foarte redusă. Doamna Sofia Vicoveanca să stea liniștită. Chiar dacă blocul e cu bulină roșie, în zona Sucevei nu au fost înregistrate cutremure foarte mari, de-a lungul timpului, așa că riscul ca imobilul să se prăbușească, din cauza asta, este aproape zero.

Totuși, în cazul unui cutremur, mulți oameni cred că stând sub tocul ușii sunt protejați, dar Gheorghe Mărmureanu avertizează că această metodă nu este întotdeauna sigură: Dânsa spune că se va ascunde sub tocul ușii, în caz de seism, dar s-a constatat că, nu în toate imobilele, acest loc îți poate salva viața. Nici sub grindă, nu scapi mereu! Depinde cum a fost construit blocul, dar și de modul în care se propagă unda seismică.

Colaj foto cu Sofia VIcoveanca in apartamentul ei din Suceava si Gheorghe MarmureanuSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

România și riscul seismic în 2025

După o serie de cutremure de intensitate redusă la începutul anului, românii sunt tot mai preocupați de posibilitatea unui seism puternic. Gheorghe Mărmureanu a analizat activitatea seismică și afirmă că nu există un pericol iminent pentru un cutremur major în România în 2025: În România, în 2025, deocamdată, după calculele mele, eu zic să stăm liniștiți. Nu se vor înregistra cutremure mari. Vrancea stă cuminte, momentan. Mai bine să ne căutăm de sănătate, decât de cutremure!

Reguli de siguranță în caz de cutremur

Chiar dacă un cutremur major nu este prevăzut în viitorul apropiat, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) recomandă măsuri de siguranță pentru orice eventualitate:

  1. Adăpostiți-vă imediat într-un loc sigur și rămâneți calm până la încetarea cutremurului.
  2. Dacă sunteți în interior, nu încercați să ieșiți afară și nu vă duceți pe balcon.
  3. Protejați-vă sub o masă solidă, un birou sau o piesă de mobilier stabilă.
  4. Dacă sunteți pe un hol, așezați-vă ghemuit lângă un perete interior.
  5. Protejați-vă capul și fața pentru a preveni rănirile.
  6. Îndepărtați-vă de ferestre, oglinzi, biblioteci și obiecte care s-ar putea răsturna.
  7. Nu fugiți pe scări și nu folosiți liftul.
  8. După cutremur, îndepărtați-vă de clădire și fiți atenți la posibile căderi de tencuială, cărămizi sau geamuri.
  9. Dacă sunteți surprinși de căderea unor obiecte, căutați să vă protejați și încercați să alertați echipele de salvare.

Situația rămâne sub monitorizare, iar specialiștii recomandă informarea corectă și evitarea panicii. Pentru Sofia Vicoveanca și alți locuitori din clădiri cu risc seismic, măsurile de precauție sunt esențiale, dar, conform experților, nu există un pericol iminent pentru regiunea Suceava.

CONȚINUT VIDEO LIBERTATEA PENTRU FEMEI

Sofia Vicoveanca, pe numele real Sofia Fusa, trăiește o viață împlinită la 82 de ani, bucurându-se nu doar de o carieră longevivă, ci și de o relație excepțională cu fiul său, Bogdan Vlad, în vârstă de 53 de ani, operator la Televiziunea Română. Cei doi sunt mai mult decât mamă și fiu, sunt parteneri de suflet, legați de o afecțiune profundă, construită cu grijă și respect reciproc de-a lungul anilor.

„Am o relație apropiată cu băiatul meu și mă bucur foarte mult că ne înțelegem foarte bine. Poate și pentru că mi l-am dorit atât de mult. Îmi bucură sufletul. El vrea să nu fac eforturi mari, să nu forțez și atunci țin cont de părerile lui. Pruncul meu îmi vrea binele”, a mărturisit artista, emoționată de sprijinul constant pe care îl primește din partea fiului său.

Legătura lor a fost consolidată și prin experiențele unice trăite împreună. Acum trei ani, au călătorit în Kenya, iar în urmă cu doi ani s-au bucurat de un sejur în Bali, momente care au demonstrat cât de puternică este relația lor. Chiar dacă în ultima perioadă nu au mai fost văzuți împreună, apropierea dintre ei rămâne de nezdruncinat, iar Bogdan îi este în continuare sprijin necondiționat.

FOTO Arhivă

Citește și

Sofia Vicoveanca, copilărie cu multe lipsuri: ”Nu am cunoscut gustul pâinii” Ce s-a întâmplat când a vrut să adopte o fetiță

Sofia Vicoveanca, viața la 81 de ani: „Sunt măritată cu Facebook-ul!” Și la această vârstă șofează! Mai are câteva pasiuni despre care nimeni nu știa

Sofia Vicoveanca, vacanță în Bali la 81 de ani. Imagini unice cu îndrăgita solistă: „Excursia a fost un dar de la pruncul meu”