La începutul anului, anunțau cu toții, pe Instagram, că s-au asociat și că au pornit în aventura vieții lor, aceea de patroni de pensiune, în Vamă. Răzvan și Irina Fodor, Adela Popescu și Radu Vâlcan, Smiley și Gina Pistol, Maria Apostol (fosta directoare de PR din PRO TV) și soțul ei, Gheorghe Manole, sunt cele patru cupluri care dețin una dintre cele mai noi pensiuni din stațiunea Vama Veche.
Chiar acum se află acolo, alături de copiii lor, pentru a se relaxa, dar și pentru a testa serviciile pe care la rândul lor le oferă turiștilor.
Cum au ajuns să fie patroni de pensiune în Vama Veche
„Suntem în plin proces de amenajare, avem și nume, avem tot ce trebuie. Hotelul există, noi îl știam. Eu și Radu am filmat acolo pentru un proiect și a fost așa un gând că cele mai frumoase vacanțe aici le-am avut. A fost un gând, a trecut. S-a aflat în gașca noastră de prieteni de această posibilitate de a cumpăra acest spațiu.
Eu știam deja de el, e foarte drăguț acest hotel și am zis să facem o chestie drăguță, așa cum ne-ar plăcea nouă din toate punctele de vedere. Hotelul ăsta o să fie un cumul de ce suntem noi toți la un loc. O să fie deschis la 1 mai. Tare mi-e teamă că dacă venim noi cu familiile noastre nu mai are loc nimeni”, declara Adela Popescu în emisiunea „Vorbește lumea”, de la Pro TV.
„Eu am vrut o bibliotecă în living, o vedeți în poze, pentru că toata lumea a fost de acord. Radu și Răzvan au zis că vor să gătească, așa că ne-am asigurat că vor avea unde, fetele au vrut piscină, iar Andrei (n.r. Smiley) sigur vrea să cânte”, a spus Gina Pistol.
„Să vedeți ce supă Tom Yum vă fac din primăvară. Și, poate o conving pe bunică-mea să-mi dea rețeta de ruladă cu ness”, a spus și Radu Vâlcan.
Iată că, dincolo de toate aceste glume, tachinări și planuri, visul lor a prins contur, iar pensiunea din Vamă este deschisă și își așteaptă turiștii. „Simpaticilor, pregătiți-vă, că venim”, a spus Gina Pistol pe Instastory, aflându-se în mașină cu Smiley. „Am ajuns și e supeeerb”, a replicat Adela Popescu.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/06/zen-vama-veche-pensiunea-fodor-smiley-valcan-4.jpg)
Cât costă să te cazezi la pensiunea vedetelor, în Vama Veche
O vacanță de 6 zile, cu cazare în cameră dublă, cu balcon, costă 5300 de lei pentru două persoane, cu mic dejun inclus. Am făcut o simulare pe site-ul proprietății și am ales perioada 26 august – 1 septembrie.
Dacă vrei să petreci un singur weekend acolo, într-o perioadă mai aglomerată, 26-28 iulie, prețul unei camere duble este 1700 de lei pentru două persoane, două nopți, cu mic dejun inclus.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2024/06/zen-vama-veche-pensiunea-fodor-smiley-valcan-15.jpg)
„Zen este o pensiune proiectată în arhitectura și energia unice din Vama Veche, fiind unul dintre cele mai pitorești și vibrante locuri de pe coasta Mării Negre.
Locația pensiunii noastre oferă acces ușor la plajă fiind la doar câțiva pași de malul mării. Oaspeții pot savura plimbări pe nisipul fin sau se pot bucura de apusurile spectaculoase.
Zen Vama Veche dispune de 14 camere cu pat dublu sau twin, restaurant, piscină, terasă și parcare, oferind garanția unui sejur confortabil, în intimitate. Spațioase, camerele sunt dotate cu TV, mini frigider, climatizare centralizată și o zonă de relaxare (balcon sau terasă cu mobilier de exterior). Sunt amenajate într-un stil autentic, oferind oaspeților tot confortul necesar pentru o ședere plăcută.
Fie că vorbim de camerele cu terasă care oferă un răgaz intim, sau de camerele de la etaj cu balcon, care se bucură de liniște, acestea oferă un decor original și facilități pentru a satisface toate preferințele”, este descrierea de pe site-ul oficial.
𝐀𝐛𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳a-𝐭𝐞 𝐥𝐚 𝐧𝐞𝐰𝐬𝐥𝐞𝐭𝐭𝐞𝐫𝐮𝐥 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮𝐟𝐞𝐦𝐞𝐢 – https://tinyurl.com/libertateapentrufemei și vei primi direct în inbox selecția celor mai importante știri ale zilei: vedete, sănătate, sfaturi practice, horoscop, religie, povești de viață.
Citește și: Tudor Chirilă, petrecere boemă de ziua lui, la pensiunea Andreei Esca, de la Porumbacu
Citește și: Top 15 locații unde să mergi cu cortul la munte, în România
Vezi pe Libertatea subiectele la matematică la Evaluare Națională 2024 și de la ora 13.00 rezolvarea subiectelor la matematică- Evaluarea Nationala 2024