Simona Pătruleasa numără zilele până la vacanță. Anul acesta nu va fi o vacanță obișnuită, căci au ceva mai mult de sărbătorit. Ea și soțul ei vor sărbători nunta de cristal, adică 15 ani de căsătorie.

„Mai am de mers la jurnal momentan și o vacanță mai lungă avem prin august. Mergem în Capri, unde ne-am căsătorit și pe aici, pe la noi, pe la mare, când mai prindem câte un weekend. În Italia am zis să refacem fotografia de la nuntă, pentru că au trecut 15 ani și am păstrat rochia și îmi și vine, întâmplător”, a declarat vedeta Kanal D pentru Impact.ro.

Simona Pătruleasa și afaceristul Sabin Ivanof s-au căsătorit în august 2008 și au o fetiță de 11 ani, pe Ingrid. Nunta au făcut-o în secret, în capri, Italia, iar informații și poze au apărut abia după șase luni, în paginile revistei „The One”. Simona este convinsă că și soțul ei, Sabin Ivanof, va fi încântat de ideea de a reface poza de la nuntă.

“El nu are Instagram, nu are Facebook, nu e fascinat de toată zona asta, dar dacă eu îi propun să facem această fotografie (n.r. îmbrăcați ca la nuntă) nu are nimic împotrivă. Nu am făcut probe, dar știm că ne vin toate. Eu am probat rochița și îmi vine, dar și lui îi vine costumul sută la sută. Am găsit rochia în dulap și mi-a fost dor să o probez, când am probat-o și m-am văzut îmbrăcată, atunci mi-a venit ideea”, a mai declarat, pentru Impact.ro, Simona Pătruleasa.

fiica-simona-patruleasa-1SeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Ce program are Simona Pătruleasa la 48 de ani

Simona Pătruleasa prezintă știrile Kanal D de luni până vineri, de la ora 09.00, iar atunci când nu este la redacție toată atenția ei se îndreaptă către Ingrid.

„Mă trezesc pe la 4:00, îmi fac o cafea și stau pe terasă, unde este aerul destul de rece și perfect pentru a mă revigora. La 5:00 fac un duș, apoi mă machiez, mă îmbrac și ies pe ușă. Când ajung la serviciu, mă ajută colegele de la hairstyling, în 10 minute sunt gata și urc în redacție. Parcurg cele mai importante informații ale zilei, noutățile, împreună cu colegii mei vedem știrile, corectăm unde este nevoie. După jurnal mai stăm la o cafea să discutam despre cum a fost jurnalul.

Merg acasă, unde mă așteaptă Ingrid, luăm micul dejun, apoi încep activitățile: jucăm tenis de masă, mergem la piscină, citim, ne uităm la filme”, declara Simona pentru „Libertatea pentru femei”.

Citește și: Ce mare și frumoasă s-a făcut fiica Simonei Pătruleasa! Ingrid seamănă mai mult cu tati, dar e fashionistă ca mami

Citește și: Lavinia Petrea, imagine tandră cu soțul procuror. Ce mesaj i-a transmis la aniversarea căsnicie