Vestea a fost dată chiar de către sportiva în vârstă de 29 de ani, pe rețelele de socializare. Jucătoarea de tenis și-a liniștit fanii cu un mesaj scurt, însoțit de o fotografie sugestivă, postat pe Twitter și pe Instagram.

„Recuperată sută la sută”, a scris românca pe rețelele sociale, știre care a stâtnit reacția antrenorului ei, Darren Cahil.„Deci putem începe pregătirea dinaintea sezonului…”, a scris acesta. „Pentru prima dată în viața mea sunt super fericită să încep”, a răspuns imediat, entuziastă, Simona Halep.
Simona Halep a anunțat pe 31 octombrie că e bolnavă de Covid-19. Sportiva, care a avut simptome moderate, s-a izolat la domiciliu.
„Bună, tuturor! Vreau să vă anunț că am fost testată pozitiv pentru COVID-19! Mă aflu în autoizolare, acasă, și mă recuperez după ce am avut simptome moderate. Acum mă simt bine, vom trece și peste asta!”, a scris atunci Simona pe Twitter atunci.
Vezi și Simona Halep dă din casă. Ce nu suportă la iubitul ei, Toni Iuruc
Citește și: