Dalai Lama a ajuns în centrul atenției după ce l-a sărutat pe buze pe copil și i-a spus să ”îi sugă limba”. Simona Gherghe, care este mamă, nu a ezitat să își exprime revolta față de comportamentul liderului spiritual, nefiind impresionată deloc de faptul că acesta și-a cerut scuze ulterior, spunând că totul a fost o glumă.

Simona Gherghe are o mulțime de fani pe rețelele de socializare și nu ezită să spună lucrurilor pe nume, indiferent dacă este vorba despre un subiect pozitiv sau unul negativ. Vedeta, bine înfiptă cu picioarele în realitate, le spune fanilor exact ceea ce crede, iar acest lucru s-a întâmplat și de această dată, în acest caz controversat.

Prezentatoarea TV a fost profund dezgustată de gestul liderului spiritual și a spus că i se pare îngrozitor ceea ce se întâmplă.

De asemenea, Simona Gherghe este de părere că scuzele pe care Dalai Lama le-a făcut publice în acest scandal sunt prea puțin față de gravitatea faptei pe care a comis-o.

”Știrea asta este îngrozitoare. Adică imaginile sunt îngrozitoare. Mă tem că scuzele reprezintă extrem de puțin. Greu, greu de privit.

Habar n-am ce consecințe ar trebui să fie, dar doar gestul de a cere scuze și a te prevala de o glumă e mult prea puțin.”, a scris Simona Gherghe pe Instagram.

De unde a început scandalul momentului

După ce imaginile scandaloase au făcut înconjurul lumii, Dalai Lama, în vârsta de 87 de ani, liderul spiritual al budismului, a transmis public, prin intermediul unui purtător de cuvânt, că acesta este modul prin care glumește și îi tachinează pe oamenii cu care interacționează.

„Sanctitatea Sa doreşte să îşi ceară scuze băiatului şi familiei sale, precum şi numeroşilor săi prieteni din întreaga lume, pentru orice durere pe care cuvintele sale ar fi putut să o provoace”, se arată într-un comunicat postat pe contul său oficial de Twitter.

„Sanctitatea Sa tachinează adesea oamenii pe care îi întâlneşte într-un mod inocent şi jucăuş, chiar şi în public şi în faţa camerelor de luat vederi. El regretă acest incident”, transmite Dalai Lama.

Imaginile devenite virale au fost filmate pe 28 februarie, în timpul unei audienţe a lui Dalai Lama în McLeod Ganj, o suburbie a oraşului Dharamsala din nordul Indiei, unde Dalai Lama trăieşte în exil din 1959, după eşecul revoltei tibetane împotriva dominaţiei chineze.

Cei mai mulți dintre cei care au văzut imaginile au calificat atitudinea liderului spiritual ca fiind „dezgustătoare” şi „absolut nesănătoasă”.

Un gest cultural?

În videoclipul care a circulat online, băiatul îl întreabă pe Dalai Lama dacă îl poate îmbrăţişa. Liderul îi face semn spre obraz, spunând „mai întâi aici”, iar băiatul îl sărută pe obraz şi îl îmbrăţişează. Apoi, în timp ce îl ţine de mână pe băiat, Dalai Lama face un gest către buze şi spune: „Cred că şi aici” şi îl sărută pe băiat pe buze.

Liderul tibetan îşi atinge apoi fruntea de cea a băiatului, apoi scoate limba, spunând: „Şi suge-mi limba”. În timp ce unii oameni râd, băiatul scoate limba înainte de a o retrage puţin, la fel ca Dalai Lama. Apoi au loc mai multe îmbrăţişări, în timp ce liderul spiritual îi vorbeşte băiatului, spunându-i să ia aminte la „fiinţele umane bune care creează pace şi fericire”.

Totuși, scoaterea limbii poate fi o formă de salut în Tibet, precizează BBC.

Chiar și așa, nu este pentru prima dată când Dalai Lama îşi cere scuze pentru gafele făcute. În 2019, Dalai Lama şi-a cerut scuze pentru că a spus că, dacă ar fi să-i succeadă o femeie, aceasta ar trebui să fie „atractivă”. Şi aceste comentarii, făcute în cadrul unui interviu acordat BBC, au stârnit controverse.

Dalai Lama este simbolul mişcării pentru autonomie din Tibet, dar profilul internaţional de care s-a bucurat atunci când a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1989 s-a diminuat, iar valul de invitaţii pe care le primea din partea liderilor şi celebrităţilor din întreaga lume s-a redus considerabil.

Actualul Dalai Lama, Tenzin Gyatso, este cea mai cunoscută figură budistă în viaţă din lume. Principal lider spiritual al budismului tibetan, Dalai Lama este venerat de milioane de oameni ca fiind reîncarnarea celor 13 predecesori ai săi.

Vezi și Ce ascunde sărutul pe buze? Și de ce au început oamenii să se sărute!

Citește și:

Hilary Swank a născut gemeni la 48 de ani! ”Scriu aceste cuvinte din paradis!”

Margareta Pâslaru, apariție memorabilă și lecție de stil. Artista și-a lansat un nou album, la 79 de ani