Fostul prim ministru italian insistă că nu va fi o cununie oficială, înscrisă într-un registru civil și nici nu va avea loc o ceremonie fastuosă: dar această „relație de dragoste, stima și respect” pe care o are cu blonda sa iubită, așa cum a numit-o Silvio Berlusconi, va fi oricum sărbătorită la sfârșitul acestei săptămâni, relatează La Repubblica.

Aceasta se pare că este o victorie a Martei Fascina care, potrivit apropiaților cupului, își dorea de mult oficializarea relației cu bogatul om de afaceri.

Berlusconi decisese inițial să facă din nou pasul cel mare în ianuarie, însă internarea sa din cuza infecției cu Covid a făcut ca lucrurile să stagneze o vreme.

La evenimentul care va avea loc la Villa Gernetto – reședința de 24 de mii de metri pătrați cu 60 de dormitoare, o sală de cinema de 80 de locuri – vor participa aproximativ 60 de invitați – prieteni și familia, mai puțin doi dintre cei cinci copii pe care Berlusconi îi are din relațiile anterioare.

Meniul a fost ales de cei doi îndrăgostiți în urmă cu două săptămâni și va fi unul de lux, asigurat de o firmă de catering exclusivistă.

Cine e Marta Fascina, iubita de 32 a lui Silvio Berlusconi

Milano, Silvio Berlusconi e Marta Fascina da Cracco in Galleria Vittorio EmanueleSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Înaltă, blondă, subțire, cu trăsături angelice. Marta Fascina a devenit oficial iubita lui Silvio Berlusconi în urmă cu doi ani, pe când avea doar 30 de ani, după ce acesta s-a despărțit de Francesca Pascale, cea care i-a stat alături 12 ani, și care, la momentul separării avea 34 de ani.

Marta Fascina este deputat și membru al partidului condus de Silvio Berlusconi, Forza Italia.

Despre ea se mai spune și că și-ar fi tatuat inițialele lui Berlusconi, pentru a-i demonstra cât de mare și sinceră e dragostea pe care i-o poartă. Cât despre el, se spune că, pentru a marca evenimentul de sâmbătă, i-ar fi dăruit iubitei sale un diamnt uriaș, sub formă de inimă.

În ceea ce-l privește pe Silvio Berlusconi, acesta a mai fost căsătorit de două ori și are 5 copii din relațiile anterioare. Potrivit revistei Forbes, în 2022 averea sa era estimată la 7,6 miliarde de dolari.

Citește și: Dick Van Dyke (96 de ani) și soția sa Arlene Silver (50 de ani) au sărbătorit 10 ani de căsnicie. Cei doi se iubesc nebunește