Angelina Jolie a făcut senzație la premiera fiumului „Eternals” de la Marvel Studios din Los Angeles, California. Actrița nu a venit singură, ci însoțită de cei cinci copii ai ei și ai lui Brad Pitt, toți fiind unul mai elegant ca altul. Însă de departea cea care a atras toate privirile a fost fiica cea mare a cuplului, Shiloh, fiind văzută pentru prima dată într-o ținută elegantă.
Machiată, coafată și îmbrăcată într-o rochie crem, elegantă, cu trenă, Shiloh a atras toate privirile și i-a lăsat pe toți mască. Nu doar că este o adolescentă frumoasă, dar este copia fidelă a mamei sale.
Transformarea lui Shiloh, în vârstă de doar 15 ani, este cu atât mai mare cu cât până anul acesta, ea apărea în public doar îmbrăcată ca un băiețel și prefera să aibă un look cât mai băiețesc. Acum și-a lăsat părul lung, s-a înălțat și e o domnișoară în toată firea, extrem de frumoasă și de elegantă. E pentru prima dată când fiica lui Angie și a lui Brad Pitt este fotografiată într-o astfel de ipostază.
Shiloh seamănă perfect cu mama ei
Pe de altă parte, și fratele ei mai mic Knox a furat din priviri. El seamănă perfect cu Shiloh și are o alura feminină, încât e nevoie să te uiți de două ori să-ți dai seama dacă e el sau sora lui geamănă, Vivienne.
:contrast(8):quality(75)/https://thumbor.unica.ro/unsafe/920x0/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/2021/10/profimedia-0638622261.jpg)
Deși multe publicații din SUA au scris în anii trecuți că fiica lui Brad Pitt și a Angelinei Jolie își dorește să devină băiat și ar fi început deja transformarea, lucrurile nu par deloc așa. Perioada în care își dorea să i se spună John se pare că a apus, a fost doar un moft trecător .
Shiloh s-a născut în 2006 în Swakopmund, Namibia, și este fiica biologică cea mare a Angelinei Jolie și a lui Brad Pitt. Fetița a suferit mult de-a lungul aniilor. A crescut în atenția publicului și în lumina reflectoarelor, alături de frații ei mai mari adoptați.
Shiloh este cel mai controversat copil al cuplului Brangelina și a atras atenția presei după ce a început să se îmbrace ca un băiețel. Micuța prefera încă de la vârsta de doi ani hainele băiețești, în locul rochițelor, voia să fie tunsă doar scurt și prefera să stea în compania frațiilor ei și să se joace cu ei, nu cu surorile ei. Mai mult, Brad Pitt a declarat, în urmă cu câțiva ani, că fiica lor i-a rugat să nu-i mai spună Shiloh, ci John sau Peter.
„Shiloh vrea să fie strigată John. John sau Peter. Cred că este ceva legat de faza Peter Pan”, a declarat Brad în emisiunea lui Oprah,. „Așa că suntem nevoiți să-i spunem John, dar nu mă lasă să termin și strigă: Așa că mă conformez.”, a povestit atunci Brad, spunând că micuța refuza să le răspundă dacă îi spuneau Shiloh.
Citește și: