Femeia are 88 de ani și se pare că nu e la primul episod de acest gen.

”Rugați-vă, vă rog, pentru Dorothy Marie Stone, mama mea, care a suferit încă un atac cerebral puternic noaptea trecută. Mulțumesc 🙏🏻🤍”, a scris actrița în vârstă de 63 de ani pe rețelele de socializare.

Printre cei care au reacționat imediat s-au aflat modelul și Linda Evangelista sau actrița Andie Macdowell.

Mesajul a fost postat în noaptea dintre 22 noiembrie spre 23 noiembrie și peste 100.000 de oameni din întreaga lume și-au împreunat mâinile într-o rugăciune pentru Dorothy Marie Stone.

Sharon Stone a povestit în trecut despre coșmarul atacurilor cerebrale din familia ei, amintind că bunica ei, ea însăși și acum și mama ei au trecut prin acest coșmar. Sharon Stone chiar a fost la un pas de a-și pierde viața după un astfel de episod.

În vară și-a pierdut un nepot de numai 11 luni

În vară, actrița din ”Basic Instinct” și-a rugat fanii să se roage și pentru nepotul ei, River, fiul fratelui ei.Din păcate, bebelușul de 11 luni nu a supraviețuind, organele sale cedând.

”River William Stone – 8 septembrie 2020 – 30 august 2021”, a scris actrița, ea însăși mamă a unor băieți adoptați, în dreptul unor imagini în care nepotul ei apărea jucându-se și era extrem de fericit.

Cu doar câteva zile înainte, actrița scrisese pe rețelele de socializare: ”Nepotul meu River Stone a fost găsit în pătuțul lui cu insuficiență totală a organelor. Rugați-vă pentru el, vă rog. Avem nevoie de un miracol.”

Vezi și Sharon Stone, fotografie rară cu cei trei copii adoptați: ”Locuiesc în casa unei frății pline de șosete mirositoare”

Citește și:

Unde a plecat Lidia Buble după ce a aflat că a fost trimisă în judecată?

Cristina Spătar s-a mutat în Anglia din cauza datoriilor. Dacă o vezi acum, nici nu o recunoști!