Operația e foarte recentă, el fiind externat în urmă cu două zile. În stilul caracteristic, acesta a povestit cum au decurs lucrurile, menționând că nu a fost vorba despre un infarct, așa cum au crezut mulți. Mai mult, a dat de înețeles că are încă mult de trăit și că a fost o operație preventivă.
Serghei Mizil, operat pe inimă
Serghei Mizil, care nu mai e tocmai la prima tinerețe, chiar dacă încă ”trăiește periculos”, a povestit că și-a pus un stent pe inimă. A fost externat repede, deoarece se simte foarte bine după intervenția suferită.
„Toată lumea a zis că am mierlit, că nu știu ce, dar n-am nimic.
Deci nu am făcut nici infarct, nici nimic… mă verific la cât s-a consumat, mă duc periodic și îmi fac control la doctor.
Ieri am venit la spital, azi am plecat. Mi-am făcut un stent și am plecat să beau un spriț”, a declarat el pentru Antena Stars.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10Cât a durat operația și cât a costat
Întrebat cât timp a durat intervenția pe care și-a făcut-o, omul de afaceri a explicat că nu foare mult. Mai mult decât atât, acesta a precizat faptul că s-a operat la o clinică privată, iar intervenția a costat 4.000 de euro.
„Două ore jumătate. Eu am înțeles că stent îți pune Statul doar dacă ai făcut infarct. Eu nu vreau să fac infarct!
M-am dus aici că-s condiții bune și m-a costat 4.000 de euro tot”, a mai adăugat acesta.
Ce decizie a luat omul de afaceri, după ce și-a pus stent la inimă
În cadrul aceluiași interviu, după Serghei Mizil a mărturisit și ce decizie a luat această încercare prin care a trecut. Omul de afaceri a decis să se lase în sfârșit de fumat, deoarece știe că acest lucru nu-i face bine.
„Mă voi lăsa de fumat!”, a precizat celebrul om de afaceri.
Serghei Mizil, secretul mariajului de peste 25 de ani. Cum reușește soția lui să-l țină în frâu: „Secretul e la femeie!
Serghei Mizil este cunoscut drept una dintre cele mai excentrice figuri din lumea mondenă. Libertin și surd la gura lumii, acesta e la al doilea mariaj. Cea de-a doua lui soție, Cora, se pare că a reușit să-l îmblânzească. Cei doi au peste 25 de ani de căsnicie la activ și e clar că au descoperit rețeta unei căsnicii fericite.
Serghei Mizil nu a fost niciodată obișnuit să respecte reguli. A sfidat chiar și cenzura specifică anilor comunismului. Acum este recunoscut pentru faptul că spune totul pe șleau, fără niciun filtru.
Acasă însă, Serghei pare să-și fi găsit nașul. Este căsătorit cu Cora Mizil (61 de ani) și formează una dintre cele mai discrete familii din showbiz.
Cora, soția lui Serghei Mizil, este femeia care l-a cucerit definitiv. Este o prezență foarte discretă și apare rar în public, preferând să stea în spatele reflectoarelor.
Milionarul se află la al doilea mariaj, căci a mai fost căsătorit înainte de Revoluție. După divorț, Serghei a cunoscut-o pe Cora, actuala soție, cu care este împreună de mai bine de 25 de ani. Cei doi au o fată, pe Ana. Din prima căsătorie, Serghei Mizil mai are o fiică, pe Smaranda.
Omul de afaceri a spus care e secretul mariajului lor de durată.
„Nu am de ce să divoțez, pentru că am o relație foarte bună cu soția mea. Nu mă sufocă, mă duc unde vreau, fac ce vreau, vreau să plec la mare, plec la mare, sau la munte, unde vreau eu!
Secretul e la femeie! Să nu fie sufocantă. De fapt, nici bărbatul, nici femeia nu trebuie să-și sufoce partenerul.
Și asta, ca să stai pentru copii, nu! Dacă nu te mai înțelegi, atunci divorțezi și gata!”, a declarat nu demult răspicat pentru Click! milionarul.
Citește și: