Într-un interviu recent, în emisiunea realizată de Mihai Morar, Adela Popescu a povestit ce stă la baza relației lor. Practic, a făcut una dintre cele mai frumoase declarații cu putință pentru soțul ei.

”Radu, de la început, m-a făcut să mă simt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai importantă. Ori eu cu aceste trei calități bine împământenite în mine am putut și simt că pot să fac orice în viață.

Pentru că, de fapt, tu nu ai nevoie de un bărbat care să crezi că îți va rezolva problemele și că îți va face o viață frumoasă. Ideea e ca el să te facă să crezi că tu poți asta…

De regulă, partenerii încearcă să-i ambiționeze pe ceilalți…”Măi, te-ai cam îngrășat, nu prea e bine”… Eu când ajung acasă și îmi zice: ”Iubita, dar tu ești frumoasă!” și eu zic: ”Bă, trebuie să mă duc la sală”. Știi, dar are o altă manieră în care o spune.

El m-a făcut pe mine să am încredere în el și să fiu o soție bună prin faptul că m-a valorizat pe mine, m-a pus pe piedestal”, a povestit plină de emoție actrița.

Radu Vâlcan și Adela Popescu urmează să devină părinți pentru a treia oară

În data de 8 ianuarie 2021, Adela Popescu a anunțat că urmează să devină din nou mămică, fiind însărcinată cu cel de-al treilea copil. Ea și prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan au împreună cu care are doi copii: Alexandru, în vârstă de 4 ani, și Andrei, care are doi ani.

Radu Vâlcan a explicat și cum au reacționat cei doi băieți ai lui și ai Adelei Popescu în momentul în care au aflat că în familie mai vine un bebeluș.

„Frăţiorii au aflat deja, iar cel mare, Alexandru, îşi face planuri cum îi îmbracă pe ceilalţi doi în eroii lui în pijamale şi toate personajele acestea pe care le “îmbrăţişează” zi de zi.

Sunt fericiţi, în special cel mare pentru că înţelege mai multe, abia aşteaptă”, a dezvăluit prezentatorul TV.

Vezi și Radu Vâlcan a împlinit 44 de ani, iar cadoul făcut de Adela Popescu i-a uimit pe fani

Citește și:

Alex Velea dă totul din casă: „De când m-am combinat cu Antonia, parcă am fost pedepsit”

Leornard Miron și-a dus iubitul spaniol acasă, la Pitești: „Trebuie să urgentăm căsătoria”