Kate și William au decis împreună cu familia regală să-i dea acest nume în memoria Lordului Louis Mountbatten, unchiul prințului consort Philip și vărul reginei Elisabeta a II-a. Acesta a fost ucis în 1979 de gruparea teroristă radicală, Armata Republicană Irlandeză (IRA), care a pus o bombă în barca lui, la Mullaghmore, în Irlanda.
Cel de-al treilea copil a fost numit după lordul Louis Mountbatten
Lordul Louis Mountbatten a fost un om important în viața soțului reginei. După ce mama lui, Prințesa Alice de Battenberg, a avut o cădere nervoasă și a fost internată într-un sanatoriu din Elveția și tatăl lui a fost exilat din Grecia, familia lui fiind nevoită să abdice la începutul aniilor 1920, prințul Philip a rămas aproape singur. Avea doar 10 ani, iar toate surorile lui erau măritate și stabilite în Germania. El a fost încredințat familiei Mountbatten (de pe linia maternă), iar Georgie Milford Haven a fost numit gardianul lui. Însă, acesta a murit de cancer osos, iar fratele mai mic al acestuia, Louis i-a preluat sarcinile și a avut grijă de Philip. S-a asigurat că primește cea mai bună educație, iar Philip a fost atât de impresionat de acesta, încât i-a călcat pe urme și a devenit membru al Royal Navy, Marina Regală Britanică. Când Philip a decis să renunțe la titlul lui de prinț al Greciei ca să se căsătorească cu regina Elisabeta a II-a, el a luat numele de Mountbatten, în onoarea unchiului lui.
Lordul Louis l-a crescut pe prințul Philip și a fost mentorul prințului Charles
Pe lângă faptul că Louis era unchiul prințului Philip, el era și strănepotul reginei Marii Britanii, Victoria, fiind astfel și verișor mai îndepărtat cu Elisabeta a II-a.
În timpul vieții, el a fost un ofițer dedicat al armatei marine britanice și erou de război, după ce a luptat și În Primul și Al Doilea război Mondial. De asemenea, el a fost responsabil și pentru prima întâlnire dintre prințul Philip și regina Elisabeta a II-a, iar fără el actuala familie regală nu ar fi existat. Potrivit The Evening Standard, în iulie 1939, Louis a aranjat ca regele George al VI-lea, tatăl Suveranei, că vină în vizită la Colegiul Dartmouth Royal Naval. Acolo, l-a pus pe nepotul lui, prințul Philip al Greciei, să aibă grijă de fiicele regelui și să le distreze. Aceasta a fost prima întâlnire a prințului consort Philip cu cea care avea să-i devină soție, regina Elisabeta a II-a, iar Lordul Louis a fost cel care i-a sprijinit și i-a încurajat să fie împreună.
Lordul Louis a fost ucis de teroriști
Însă, Lordul Louis nu i-a fost mentor doar prințului Philip, ci și fiului său, prințul Charles. Înainte de moartea lui Louis, Charles vorbea despre el ca fiind bunicul lui onorific. Mai mult, Charles a declarat pentru „New York Times” că Lordul Louis i-a schimbat viața și este „omul pe care îl admiră cel mai mult pe lume”. De asemenea, numele mijlociu al prințului William și al micuțui prinț George este tot Louis, în memoria acestuia.
Moarte Lordului Louis a îndurerat profund întreaga familie regală britanică și i-a cutremurat. Acesta a murit la vârsta de 79 de ani, uciș de teoriștii IRA. „The New York Times” a declarat că acest atac și moartea lui a fost cel mai îndrăzneț și mai dramatic act al grupării teroriste.
Ce scrie în certificatul de naștere al micului prinț Louis
De asemenea, revista Hello! a anunțat că prințul William și Kate Middleton și-au înregistrat azi oficial cel de-al treilea copil. În certificatul de naștere al micuțului, ce a fost semnat la palatul Kensington, scrie că acesta s-a născut pe 23 aprilie 2018, la spitalul St Mary’s din strada Praed, Westminster. La numele și prenumele copilului scrie Alteța Sa regală prințul Louis Arthur Charles de Cambridge. Micuțul a fost înregistrat la opt zile de la naștere, în timp ce prințul George a fost înregistrat după 11 zile, iar prințesa Charlotte după trei zile. Însă, în mod surprinzător, în certificat la ocupația mamei scrie că este prințesă a Marii Britanii, deși după căsătorie lui Kate nu i s-a dat acest titlu.
Citește și: