În vârstă de 36 de ani, din Constanța, Sebastian Stan este cunoscut din filme precum „Captain America: The First Avenger”, „Ant-Man”, „Captain America: Civil War”, „Black Panther”, „Avengers: Infinity War”, „The Martian”, ”Black Swan” sau „I, Tonya”. A jucat însă și în seriale de televiziune, așa cum e ”Gossip Girl”.
Succesul lui nu a venit însă peste noapte. Lăsând la o parte talentul actoricesc, românul muncește foarte mult pentru a se afla în top. Muncește inclusiv la sală și i-a luat ani pentru a ajunge să arate ca în prezent. Mărturisește asta chiar el, într-o postare recentă pe o rețea de socializare, în care apare doar în pantaloni scurți, cu un abdomen de toată frumusețea la vedere.
Sebastian nu se sfiește să recunoască faptul că mulți ani a fost nesigur de înfățișarea sa și că abia acum e mulțumit de ceea ce vede, grație antrenamentelor făcute timp de 7 ani cu un specialist, instructorul de fitness Don Saladino, căruia îi mulțumește pe această cale.
Sebastian avea nevoie de un astfel de fizic pentru filmele ”The Falcon and the Winter Soldier” și ”355”, ambele producții Marvel.
Postarea sa nu a trecut neobservată, fizicul actorului fiind lăudat inclusiv de colega sa de branșă, Shailene Woodley, cu care a jucat în serialul ”Gossip Girl”. În total, peste un milion de persoane i-au apreciat postarea și, implicit, abdomenul.
Actorul va putea fi văzut curând în ”355”, unde colege de platou îi vor fi Jessica Chastain, Lupita Nyong’o și Penélope Cruz.
Citește și: