În urmă cu câteva zile, Marius Elisei a publicat pe pagina sa de socializare un mesaj destul de controversat, care imediat a atras atenția fanilor. Acesta făcea referire la faptul că nu obligă pe nimeni să-l vrea în viața sa, iar fanii s-au gândit imedat la despărirea de Oana Roman.

”Cine nu mă vrea, nu mă vrea. Asta e, nu oblig”, a scris Marius Elisei pe rețelele de socializare.

S-a despărțit sau nu Oana Roman de Marius Elisei? Anunțul vedetei


Acum, Oana Roman a ieșit, la rândul său, cu o clarificare, arătând cum stau în ealitate lucrurile. Vedeta a negat că ar fi vorba despre o despărțire, dezmințind faptul că s-ar fi certat cu Marius Elisei.

”Comentează lumea despre faptul că eu cu Marius ne-am certat. Nu știu de unde a tras lumea concluzia asta, de ce speculează oamenii astfel de lucruri, de ce se trezesc să vorbească despre viața mea nici măcar întrebându-mă înainte, n-a sunat nimeni să ceară o declarație, pur și simplu bat câmpii acolo despre mine”, a spus Oana Roman.

Vedeta a mai spus că între ea și Marius Elisei lucrurile merg bine, dar că într-adevăr mai sunt și ”momente aiurea” în relația de cuplu.

”E totul ok, mai avem și noi momente aiurea, dar e totul ok”, a mai spus ea.

Au divorțat anul trecut, dar s-au împăcat

În prezent, Oana Roman și Marius Elisei nu mai sunt soț și soție, cel puțin nu la starea civilă, asta deoarece, la începutul lui 2021, cei doi au divorțat la notar, de comun acord, după ce în decembrie 2020 anunțau că nu mai locuiesc împreună.

Deși s-au separat la notar și au renunțat la actul de căsătorie, aceștia au fost văzuți tot mai des împreună alături de fiica lor, iar după ceva timp au anunțat că s-au împăcat.

Cei doi nu s-au mai recăsătorit ulterior, chiar dacă intenționau (pandemia le-a stricat planurile), iar relația lor a mers ca pe roate, chiar mai bine decât în momentul în care erau legal soț și soție, după cum a declarat Oana Roman.

Vezi și Oana Roman şi Marius Elisei au făcut 9 ani de relaţie! Fiica lui Petre Roman povestește în sfârșit cum s-au cunoscut

Citește și:

Cea mai rușinoasă experiență pentru Theo Rose: ”L-am mozolit pe băiatul ăla, de n-a mai știut de el”

Ana Baniciu a dezvăluit motivul pentru care nu mai vrea să meargă la evenimente. Ce spune despre Dana Budeanu?