Foarte multe cupluri se despart în urma unor schimbări și probabil așa s-a întâmplat și cu Cioran și Dobrescu, care s-au despărțit chiar la câteva zile după ce vedeta anunțase că a fost cerută de soție. Culmea, cel care a făcut anunțul a fost chiar iubitul vedetei.
La nici o săptămână după marele anunț al separării, Alex Dobrescu a declarat pentru Click! că lucrurile între el și logodnica lui s-au mai liniștit, așa că se gândesc în continuare la căsătorie.
Nu mai locuiesc împreună!
Au făcut, totuși, un compromis. Pentru că despărțirea i-a mutat în case diferite, o perioadă, lucrurile vor sta cam așa: fiecare la casa lui. Nu de alta, dar de un moment de respiro are toată lumea nevoie.
Așa că, un timp, Cristina Cioran și fiica sa vor locui separat într-o casă, iar Alex Dobrescu într-o altă casă. Vor fi în continuare un cuplu, dar la distanță, pentru a mai reduce din tensiuni, după cum au spus. Până la urmă, a fost vorba de o pauză, dă el de înțeles.
Alex Dobrescu anunță nunta
Actrița și vedeta de televiziune a anunțat că s-a despărțit de tatăl fiicei sale, recent, însă, în opinia acestuia, separarea nu a avut loc niciodată, chiar dacă și el a scris pe Instagram că nu mai sunt un cuplu și până la urmă el a anunțat despărțirea.
Din spusele lui Alex Dobrescu, cei doi au găsit o cale de împăcare, iar cearta fulgerătoare s-a transformat într-o împăcare dulce. Iubitul Cristinei Cioran vrea să se căsătorească neapărat cu mama fiicei lui, așa că nunta va avea loc, deși nu s-a stabilit exact data.
„Eu cu Cristina sunt bine, o să ne căsătorim în viitorul apropiat. Poate în decembrie ne căsătorim sau dacă nu poate, la anul, în martie – aprilie.
Suntem mai bine ca niciodată. Afacerile ne merg așa cum ne-am dorit și asta este perfect.
Noi doi nu ne-am certat. Am luam o pauză doar fizică, uneori dormim seara împreună alteori nu. Nu este o condiție să dormi împreună cu partenerul seară de seară. Asta este un lucru învechit! Noi suntem moderni, avem o relație modernă. Vorbim aproape tot timpul pe video… știm unul de altul.
Toată lumea mă terorizează cu această întrebare
Noi suntem bine așa cum suntem! Bineînțeles că îmi mai doresc și copii cu Cristina. Orice copil o să vină în viața noastră o să fie o binecuvântare. Este ceva grandios să îți mărești familia. Eu așa cred!”, a declarat Alex Dobrescu pentru Click!.
Cristina Cioran neagă împăcarea cu tatăl copilului: „Reevaluez sentimente, priorități, viața”
Dacă iubitul vedetei anunță nunta, Cristina Cioran are o altă variantă a poveștii.
După declarațiile lui Alex Dobrescu, vedeta a făcut o postare pe rețelele de socializare, în care își cere scuze pentru absență și dezvăluie că se află într-o pauza în care își reevaluează sentimentele, lăsând de înțeles că împăcarea nu s-a produs, deocamdată.
„Dragi prieteni și prieteni, eu sunt în pauză! De reevaluare, de gândire, de schimbare! Reevaluez sentimente, priorități, viața! Sper să-mi înțelegeți tăcerea și să-mi acceptați liniștea.
Vă mulțumim pentru mesaje, vă îmbrățișăm de departe! Kiki și Ema”, este mesajul transmis acum de Cristina Cioran.
Ce spunea actrița, imediat după vestea despărțirii
Char dacă acum partenerul ei de viață spune că au fost doar niște zvonuri, vedeta confirma recent separarea de Alex Dobrescu, fiind extrem de afectată de cele întâmplate.
„Se mai întâmplă, suntem într-o pauză, așa cum poate fi orice cuplu. Îmi pare rău că s-a aflat așa, nu am puterea să vorbesc nimic.
Era normal ca o perioadă să rămână între noi discuția asta. Voi vorbi înainte cu el și cu presa atunci când va fi momentul.”, a declarat Cristina Cioran, în cadrul emisiunii Exclusiv VIP de pe Prima TV.
Cristina Cioran dădea ca motiv al rupturii o diferență de opinie între cei doi, astfel încât nu știa dacă mai poate fi sau nu vorba despre o împăcare.
„Am avut niște diferențe de opinie, nu ne mai înțelegem, suntem cumva în alte sfere, și ne-am despărțit. Asta este, cam atât, nu e nimic spectaculos.
Nu știu, nu îmi fac planuri acum, prioritatea mea este Ema, așadar o las cum a picat. Nu e nimic spectaculos, nu s-a întâmplat nimic extraordinar. O despărțire ca oricare alta”, a spus Cristina Cioran la Antena Stars.
Citește și: